NU drogurilor în şcoli
Jandarmeria Bihor în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consilere Antidrog Bihor, vor desfășoară în perioada februarie – aprilie 2014, o campanie de informare și prevenire a violenței și consumului de droguri în instituțiile de învățământ preuniversitare din județul Bihor.
Astfel, activitățile de prevenire se vor desfășura în special în liceele din Oradea, Aleșd, Beiuș, Derna, Diosig, Marghita, Popești, Săcuieni, Ștei, Suplacul de Barcău, Șuncuiuș și Vadu Crișului.
Până în acest moment s-au desfăşurat activităţi de prevenire în liceele din: Diosig, Săcuieni, Ceica, Oradea şi Ştei.
Acțiuni comune vor fi desfășurate de cele două instituții și în săptămâna Școlii altfel, la data de 9 aprilie, la sediul IJJ Bihor, începând cu ora 10.00. La această activitate pot participa școlile din Oradea și județul Bihor, fără o programre prealabilă.
Program:
– 10.00 – 10.30 exerciții demonstrative
– 10.30 – 12.00 vizită și activtăți practice la atelierele: materiale de protecție, tehnică, autovehicule, criminalistică, tehnici de autoapărare, de prezentare a drogurilor, iar în clubul unității vor fi proiectate filme cu scopul prevenirii consumului de droguri.
– 12.00 – 12.30 exerciții demonstrative
– 12.30 – 14.00 vizită și activtăți practice la atelierele: materiale de protecție, tehnică, autovehicule, criminalistică, tehnici de autoapărare, de prezentare a drogurilor, iar în clubul unității vor fi proiectate filme cu scopul prevenirii consumului de droguri.