33 de bihoreni au rămas fără permis de conducere Reviewed by CD on . Joi, 16 martie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, p Joi, 16 martie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, p Rating: 0
Ești aici: Acasă » Eveniment»33 de bihoreni au rămas fără permis de conducere

33 de bihoreni au rămas fără permis de conducere

33 de bihoreni au rămas fără permis de conducere

Joi, 16 martie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, dar și pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depăşirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 122 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 59.450 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 33 permise de conducere. Totodată, au fost reținute trei certificate de înmatriculare.

Astfel, 49 de sancțiuni au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 15 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate nouă depășiri neregulamentare, au fost sancționați 12 pietoni care au traversat neregulamentar, opt sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, trei pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului electric, două sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, alte două pentru folosirea telefonului mobil la volan fără un sistem de tip „mâini libere”, iar 22 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus