Incendii în Oradea și Dobricionești
Miercuri, 24 ianuarie a.c., în jurul orei 08.15, echipajele Stației de Pompieri Aleșd au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Dobricionești, comuna Măgești.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul era generalizat la nivelul garajului, flăcările afectând în totalitate construcţia din lemn cu o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătrați și autoturismul aflat în interiorul acesteia.
Cercetările efectuate la faţa locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit determinat de un conductor electric defect.
În aceeași zi, în jurul orei 11.40, Detașamentul 1 de Pompieri Oradea a fost alertat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă situată în pe strada Nojoridului din municipiu.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent la subsolul casei, existând pericolul extinderii acestora la întreaga locuinţă. Pompierii militari au localizat şi lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând propagarea acestuia la încăperile casei, reuşind astfel să salveze bunuri de o valoare considerabilă.
Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat, de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de centrala termică.
Ca urmare a producerii evenimentului, au ars două ferestre, o uşă, o motopompă, circa un metru cub lemne de foc și izolație din polistiren.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.