Liberalul Cristian Bodea este nemulțumit de numele Alianței ACL!
Senatorul PNL de Bihor Cristian Bodea, membru al Biroului Permanent Teritorial al PNL Bihor, și membru al Delegației Permanente Naționale și-a exprimat ferm punctul de vedere pentru Transilvania-tv.ro în legătură cu nemulțumirile legate de ”numele” alianței ACL (Alianța Creștin Liberală).
Parlamentarul spune că îl nemulțumește folosirea sintagmei ”creștin” pentru că nu-i vede locul, și că nu este cazul să fie „importată” de la nemți. ”Nu văd de ce trebuie să folosim ”creștin” în politică, noi suntem liberali în primul rând, creștini sunt toți românii, aproape toți. A, că în unele țări se folosește sintagma ”creștin – democrată”, așa a fost preluată în timp, nu e cazul să copiem modele și să importăm modele de prin Germania sau altă parte doar pentru nume temporar; mi se pare o decizie cam ieftină, politic vorbind” a comentat vizibil deranjat Cristian Bodea.
De altfel, alesul PNL de Bihor îi critică pe cei de la centru pentru că n-au convocat PBT al cărui membru este; bunăoară nu este mulțumit de modul cum a fost luată această decizie. ”Decizia a fost anunțață de către cei doi președinți care au ajuns la această denumire împreună cu echipele de negociere, care echipe nu au mandat de decizie la partid; eu n—am fost chemat, că n-am avut Birou Permanent, nu s-a decis statutar acest nume. Erau șase variante, trebuia să le știm și noi să decidem între ele să vedem acele cercetări sociologice la care fac ei apel” a tunat Bodea.
Numele ACL (Alianța Creștin Libearală) rămâne bătut în cuie, întrucât nu se va schimba, a arătat senatorul, ironizându-l pe Iohannis și comparândul cu ”Mesia”. ”Că va veni dl Iohannis cu numele în plic mâine la delegație și va spune: avem o jumătate de oră până începe Congresul, asta-i denumirea, votați, probabil! Eu nu sunt de acord cu acest mod de lucru. Eu nu cred că dacă Iohannis a fost chemat de unii – ca omu ”providențial”, ca Mesia salvator al partidului, trebuie să se comporte așa cum se comportă” a comentat iritat alesul bihorean Bodea.
Reprezentantul PNL a mai precizat pentru publicația noastră că n-are o problemă cu candidatura lui Klaus Iohannis, ci cu felul în care acesta se comportă de când este la cârma partidului. ”Eu n-am o problemă cu candidatura dumnealui, eu am o problemă cu modul în care se iau deciziile – cu cei din jurul lui , mai sunt nemulțumiți în partid legat de nume, dar nu au curajul să spună ce gândesc” a specificat Cristian Bodea.
În ce-l privește pe Mihai Răzvan Ungureanu, ca și posibil potențial candidat al Dreptei, senatorul liberal Bodea a arătat că MRU este un ”păpușar” care se tot autopropune și că este bonav de funcții, își face jocul lui. ”Pentru mine nu este un jucător esențial, pentru că se face de râs și devine penibil. A fost pus premier, ministru de Externe, a fost pus șef la SIE; a fost pus peste tot și așteaptă să fie promovat. El nu e în stare să aducă voturi, a dovedit-o la europarlamentare că a luat 2%. El nu înseamnă nimic pentru electorat, este un om manipulat de alții, o păpușă”.
Senatorul este de părere că oricine va fi candidatul Dreptei, are șanse mari să-l bată pe Victor Ponta din partea Stângii. Acesta este și motivul pentru care se înghesuie toți pretendenții pentru Cotroceni, pentru că ei cred, că voturile vin din oficiu, pe Dreapta. „Chiar și MRU poate candida cel care are 2% în sondaje (…). Eu îi atrag atenția lui Iohannis că lucrurile trebuie gândite până la capăt, nu așa, hai repede că e cel mai bun în sondaje și poate să facă ce vrea. Noi trebuie să tăcem și ceilalți să câștige. Partidul ăsta trebuie să trăiască și după” a conchis senatorul de Bihor.
Andreea POCOL