La Muzeul Cetății și Orașului Oradea a fost vernisată expoziția Biserica Reformată la Oradea Reviewed by CD on . În cadrul expoziției dedicate istoriei Bisericii Reformate din Oradea, găzduită în cadrul Muzeului Cetății și Orașului Oradea, Secția de istorie a orașului și v În cadrul expoziției dedicate istoriei Bisericii Reformate din Oradea, găzduită în cadrul Muzeului Cetății și Orașului Oradea, Secția de istorie a orașului și v Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»La Muzeul Cetății și Orașului Oradea a fost vernisată expoziția Biserica Reformată la Oradea

La Muzeul Cetății și Orașului Oradea a fost vernisată expoziția Biserica Reformată la Oradea

La Muzeul Cetății și Orașului Oradea a fost vernisată expoziția Biserica Reformată la Oradea

În cadrul expoziției dedicate istoriei Bisericii Reformate din Oradea, găzduită în cadrul Muzeului Cetății și Orașului Oradea, Secția de istorie a orașului și vernisată ieri, 31.10.2016, în prezența reprezentaților Primăriei Oradea și Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, a episcopului István Csűry, au fost realizate 26 de panouri expoziționale de diferite mărimi, alcătuite din texte trilingve, română, maghiară, engleză și numeroase fotografii, pentru a avea o imagine cât mai clară asupra evoluției Cultului Reformat în Oradea. Materialele folosite au fost puse la dispoziție de către Arhiva Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului (Oradea), Biblioteca Națională a Ungariei (Budapesta), Biblioteca Academiei Ungare (Budapesta) și Arhiva Eparhiei Reformate din Debrețin.

S-a pus accent în primul rând pe prezentarea segmentului sec. XVI/XVII, mai concret perioada dintre anii 1556-1660, o perioadă de ascendență a cultului reformat din toate punctele de vedere.

Puținele obiecte de cult folosite în liturgia Bisericii Reformate sunt prezentate tridimensional cu ajutorul a trei cópii (cană, potir și farfurie de cuminecare/împărtășanie) executate din rășină sintetică, cópii ale unor obiecte originale aflate în patrimoniul Parohiei Orașul Nou. Acestea sunt așezate într-o vitrină împreună cu ediția facsimil a Bibliei de la Oradea (1660/1661) și copia diplomei de înnobilare a unui profesor al colegiului reformat din Oradea din secolul al XVII-lea. În cadrul expoziției, este prezentă o ediție facsimil a unei cărți liturgice tipărite la Oradea în anul 1566 și care s-a păstrat într-un singur exemplar.

O atracție specială a segmentului expozițional dedicat Bisericii Reformate o reprezintă reconstrucția 3D la scara 1:1 a tiparniței lui Szenci Kertész Ábrahám, renumitul tipograf din Oradea (1639-1660). Aceasta este amplasată în mijlocul sălii unde sunt montate pe pereți panourile care prezintă istoricul tipografiilor Hoffhalter și Szenci Kertész, respectiv paginile de titlu ale câtorva tipărituri orădene din secolele XVI și XVII. Reconstrucția a fost executată după modele de tiparnițe din secolele XVII și XVIII, folosite în Țările de Jos (Olanda), țara unde și-a însușit meseria de tipograf Szenci Kertész Ábrahám. Reconstrucția este un unicat, nu numai în Oradea, dar și în țară.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus