Povestea penală a primarului băimărean Cherecheș e practic încheiată, deși sentința definitivă o vom afla peste câteva zile! Reviewed by CD on . EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA         Șapte ani fără o zi a durat procesul penal ”Cherecheș”, adică de la primul termen de judecată din 20 octombrie 2016 până EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA         Șapte ani fără o zi a durat procesul penal ”Cherecheș”, adică de la primul termen de judecată din 20 octombrie 2016 până Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Povestea penală a primarului băimărean Cherecheș e practic încheiată, deși sentința definitivă o vom afla peste câteva zile!

Povestea penală a primarului băimărean Cherecheș e practic încheiată, deși sentința definitivă o vom afla peste câteva zile!

Povestea penală a primarului băimărean Cherecheș e practic încheiată, deși sentința definitivă o vom afla peste câteva zile!

EDITORIAL – Peter-Vasile CZOMPA

        Șapte ani fără o zi a durat procesul penal ”Cherecheș”, adică de la primul termen de judecată din 20 octombrie 2016 până pe 19 octombrie 2023, când a fost ultima înfățișare în apel. Am fost acolo, în sala de judecată, atât la primul cât și la ultimul termen și la multe alte termene pe parcursul celor șapte ani bătuți pe muchie… dar asta știe deja multă lume, din zecile de articole de presă, inclusiv editoriale, pe care le-am publicat în perioada 2016-2023. Și nu pot să nu pomenesc de cele vreo 200 de fotografii de la fața locului – recte Tribunalul Cluj și CA Cluj -, mă refer doar la cele pe care deja le-am publicat pe site-ul nostru de presă, dar și pe facebook, din totalul de aproximativ 500 de fotografii făcute pe subiect… făcute de cine? De colegul și prietenul meu Mircea Mureșan, cel cu care am lucrat la toată investigația asta jurnalistică dificilă și de foarte lungă durată; da, am zis investigație jurnalistică pentru că, după cum unii poate știți, un asemenea demers jurnalistic complex nu poate fi dus cap-coadă nici doar din birou, nici doar fiind prezenți la zeci de termene de judecată (asta dacă nu înțelegi tot ce se dezbate acolo și în ce context al procedurilor juridice), adică vreau să subliniez că mai e nevoie și de alte metode jurnalistice specifice pentru a putea vedea întregul ”tablou”, respectiv pentru a putea lega toate informațiile obținute (unele publice plus cele aflate din culise plus cele pe surse) și-apoi prezentate publicului sub o formă cât mai clară, simplă, concretă, foarte corectă și fără mănuși, dar și pe înțelesul tuturor. De ce am făcut paranteza asta explicativă cu câteva punctări în privința modului de lucru la un astfel de subiect? Vă spun imediat, tocmai în contextul în care vreau să trag câteva concluzii privind desfășurarea apelului, încheierea procesului penal ca atare, apoi vânzoleala penibilă și ”surprizele” de după încheierea procesului, nota bene, în așteptarea pronunțării SENTINȚEI DEFINITIVE. Fiindcă asta așteaptă acum toată lumea, nici mai mult, nici mai puțin decât pronunțarea sentinței definitive de către instanța compusă din judecătoarele Monica-Ioana Șortan și Georgiana-Rodica Fărcaș Hîngan…

Ei bine, deși mi-e destul de greu să-mi ordonez chiar și-acum gândurile, toate explicațiile și concluziile, totuși o să mă refer întâi și-ntâi la cele două întrebări pe care toți cei interesați le pun, toți discută între ei pe marginea lor și foarte mulți mi le pun și mie mai ales în aceste zile. Prima întrebare sună așa: instanța va pronunța sentința definitivă pe 24 noiembrie 2023 sau încă nu? Și-aici apar întrebările complementare: dacă se va amâna pronunțarea, ce se mai poate întâmpla?; dar dacă se va amâna de mai multe ori?! ș.a.m.d. A doua întrebare, de fapt cea mai importantă: care va fi sentința definitivă? Evident că aici apare și o ”cheie” care sigur că nuanțează și schimbă forma întrebării, adică astfel: este posibil ca instanța CA Cluj să dea o sentință definitivă care să ”anuleze” sentința de condamnare la închisoare pronunțată pe fondul cauzei, la Tribunalul Cluj, pe 24 februarie 2022? Așadar, în aceste zile, la cam atât se rezumă totul, asta se discută și public, și în privat, asta se întreabă – și mă întreabă – nu doar contestatarii și adversarii edilului inculpat, ci până și unii dintre susținătorii și admiratorii lui, apoi o seamă de jurnaliști curioși de prin țară, ba chiar și unii din sistemul de Justiție (da, exact așa e, fiind vorba de persoane care chiar au înțeles foarte bine că eu cunosc tot dosarul cauzei, că am văzut și am auzit la fața locului tot ce s-a spus acolo, în sala de judecată, nota bene, în special la termenele din apel în perioada septembrie-octombrie 2023)…
Și-acum, ca să nu vă rămân dator în privința întrebărilor menținate, o să vă spun ce-am răspuns recent la întrebările pe care mi le-au pus colegii de breaslă de la site-ul de presă cluj24.ro, tocmai în contexul descris mai sus. Așadar…
Fie că va fi pe 24 noiembrie 2023, fie că instanța poate va amâna pronunțarea – deși mă cam îndoiesc că ar putea fi o amânare și nici n-ar fi tocmai bine pentru imaginea instanței, însă nu exclud complet nici varianta asta -, eu cred că sentința definitivă nu-i va fi deloc favorabilă inculpatului! Chiar deloc! Zic în modul ăsta, fără să ocolesc un răspuns clar, pentru că până în acest moment m-am abținut să spun public și pe șleau exact ce cred, chit că lucrurile sunt mai mult decât clare și știu foarte bine și concret pe ce și-a bazat judecătorul Mihai Ghica sentința din 24 februarie 2022.
Am menționat aceste aspecte pentru că în urmă cu vreo cinci luni am spus public pentru prima oară, pe Facebook, doar atât: în cazul sentinței definitive, teoretic sunt trei variante posibile, dar spun că nu va fi achitare, practic e imposibil așa ceva! Iar acum precizez aici, tot pentru prima dată: nu văd posibilă nici casarea sentinței dată de instanța Tribunalului Cluj, pentru simplul motiv generic că nu există absolut niciun argument juridic temeinic pentru casare. Prin urmare, ce variantă mai rămâne în discuție? Cred că e clar și limpede care e opinia mea, repet și subliniez, opinie bazată nu doar pe vorbe și povești, ci pe tot ce-am aflat (mai ales din documente), tot ce-am văzut și ce-am auzit (în special în sala de judecată) în cei șapte ani de proces. Plus faptul că fiind și eu băimărean, bașca ziarist cu destulă experiență, zic eu, ceea ce s-a întâmplat în aprilie 2016, respectiv cum a ”explodat” cazul Cherecheș, nu m-a surprins aproape deloc în condițiile în care știam destul de bine cum se derulaseră lucrurile în perioada 2012-2015/2016 în Primăria Baia Mare, în CL Baia Mare, la clubul de fotbal FCM Baia Mare, la HCM Baia Mare, la trustul media ”e-Maramureș”, dar și la alte entități de presă locale care slugăreau din greu gașca colaboratorilor, susținătorilor, profitorilor și aplaudacilor edilului băimărean.

În altă ordine de idei, colegii din Cluj m-au mai întrebat, printre altele, de ce am urmărit ”la sânge” cazul ăsta timp de șapte ani. Întrebarea ar putea părea oarecum ciudată pentru neavizați, însă nu e deloc ciudată, tocmai în contextul în care doi dintre jurnaliștii clujeni mi-au spus că sunt realmente impresionați de modul jurnalistic în care am procedat timp de atâția ani în acest caz. Dar mai bine vă las să citiți o parte din răspunsul meu:
Am procedat așa pentru că în modul ăsta am lucrat întotdeauna, în toți cei 30 de ani de când sunt gazetar.
Apropo, vă amintesc o vorbă de-a lui Steve Jobs: ”Singurul mod de a realiza lucruri minunate e să iubești ceea ce faci”.
De asemenea, legat tot de motivele pentru care am urmărit ”la sânge” acest proces, mai adaug pe scurt: fiindcă sunt băimărean și fiindcă sunt gazetar; fiindcă nu pot să accept ce se întâmplă în și cu orașul meu de 33 de ani încoace; fiindcă îl cunosc mult prea bine pe pseudo-politicianul și primarul Cherecheș încă de când ”a deschis ochișorii” în politică; fiindcă știu exact ce, de ce și cum s-a întâmplat pe 26 aprilie 2016. Apoi, pentru că știu mult prea bine ce-a făcut și cum a evoluat edilul încă din 2011, plus că îi cunosc foarte bine pe mai toți apropiații lui, mă refer aici la cei cu care a format o gășcuță – cu politicieni, afaceriști, juriști, jurnaliști, milițieni, trepăduși etc. – care a controlat absolut tot-tot din Baia Mare și nu numai. Apoi, pentru că mi-a fost scârbă de câți jurnaliști s-au făcut preș în fața edilului și a găștii lui; și nu în ultimul rând, fiindcă am vrut ca lumea în general, dar în special băimărenii să afle concret cum se derulează procesul penal, ce se dezbate concret acolo, ce declară cei 70 de martori. Spre exemplu, am publicat cinci articole numai și numai cu declarațiile stupefiante și răspunsurile tranșante date în fața instanței de către martorul-denunțător Cristian Șpan, dezbateri care au durat circa 14 ore, în două înfățișări consecutive din martie-aprilie 2017; una peste alta, fiindcă am vrut să rămână consemnat tot ce s-a discutat la proces legat de perioada 2012-2015 în Baia Mare, respectiv cum s-a derulat cauza penală din 2016 până la ultimul termen, cel din 19 octombrie 2023.

Ce-aș mai putea să vă spun aici? Fiindcă multe-multe o să vă mai spun chiar și după ce vom afla sentința definitivă, dar acum închei. Și închei spunându-vă că sper și sunt aproape sigur că pe 24 noiembrie 2023 povestea va ajunge la punctul final, ar fi și cazul după mai mult de șapte ani. Că va fi la data precizată sau doar peste câteva săptămâni, contează mai puțin, vorba vine, oricum imediat după aceea în Baia Mare va începe prăbușirea unei vechi ”șandramale” comunistoide care nu avea cum să mai reziste… și se va prăbuși bucată cu bucată, rând pe rând, și tare multe aspecte mizerabile vor mai ieși la lumină și multe măști hidoase vor mai cădea…

Peter-Vasile CZOMPA

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus