Incendiu produs la Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea Reviewed by CD on . În data de 25 august a.c., peste 100 de pompieri militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu de amploare produs la Palatul Episcopal Greco-Ca În data de 25 august a.c., peste 100 de pompieri militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu de amploare produs la Palatul Episcopal Greco-Ca Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Incendiu produs la Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea

Incendiu produs la Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea

Incendiu produs la Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea

În data de 25 august a.c., peste 100 de pompieri militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu de amploare produs la Palatul Episcopal Greco-Catolic, clădire monument istoric, din municipiul Oradea.

Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea unui incendiu la Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în seara zilei de sâmbătă, 25 august a.c., la ora 21.49, moment în care au fost alertate primele echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea. În momentul sosirii echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau violent la acoperișul clădirii și la etajul 1, existând riscul propagării acestora la construcțiile învecinate.

Ajunși la locul intervenției, la ora 21.51, pompierii militari au realizat un dispozitiv de stingere în interiorul clădirii în primele 5 minute de la sosire, acționând simultan pentru calarea autoscărilor și realizarea dispozitivul de stingere din exterior.

Totodată, a fost activată grupa operativă a inspectoratului și s-a solicitat suplimentarea forțelor și mijloacelor de intervenție, astfel încât, succesiv, la locul evenimentului a fost mobilizat un efectiv de 114 subofițeri pompieri și 6 ofițeri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, Gărzii de Intervenție 1 Mai și al Stației Săcueni, care, sub coordonarea inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”, colonel Caba Sorin Mihai, au acționat cu 10 autospeciale de lucru cu apă și spumă și două autospeciale de lucru la înălțime, intervenind pentru localizarea incendiului atât din exteriorul cât și din interiorul clădirii. A fost solicitat de asemenea, sprijinul echipajelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean și al Inspectoratului de Jandarmi Județean pentru evacuarea cetățenilor care se aflau în proximitatea clădirii incendiate, în scopul protejării acestora.

Persoanele care domiciliau în clădirile din apropierea Palatului Episcopal Greco – Catolic s-au autoevacuat, din fericire neînregistrându-se victime nici în rândul populației și nici în cel al forțelor de intervenție.

Flăcările au cuprins acoperișul și etajul clădirii, suprafața afectată fiind de aproximativ 1.300 de metri pătrați.

Incendiul a fost lichidat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 26 august a.c., la ora 00:35, forțele de intervenție împiedicând propagarea acestuia la parterul clădirii precum și la clădirile învecinate.

În momentul de față, cauza și împrejurările determinante ale evenimentului sunt în curs de cercetare.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus