Termoficare Oradea a pornit încălzirea la aproape 95% dintre punctele termice
Termoficare Oradea a anunţat că până ieri, 13 octombrie 2021, ora 14.30, furnizarea energiei termice pentru încălzire a fost reluată în Municipiul Oradea și localitatea Sînmartin pentru 135 de puncte termice (94,4%).
Situația în cazul celor 10 puncte termice unde încălzirea nu a fost pornită este următoarea:
– PT 104 (zona străzilor Transilvaniei, Șelimbărului, Iza) – estimăm ca în cursul acestei seri se va relua furnizarea agentului termic pentru încălzire;
– PT 610 (zona străzilor Decebal, Sovata, Apostol Andrei) – în cursul zilei de joi, 14.10.2021, se va relua furnizarea agentului termic pentru încălzire, mai puțin pentru 13 imobile situate pe strada Sovata;
– PT 871 (zona Nufărul) – în cursul zilei de joi, 14.10.2021 se va relua furnizarea agentului termic pentru încălzire, fără blocurile situate pe străzile Jules Verne, Agricultorilor şi Lanului;
– PT 872 (zona Nufărul ) – estimăm că în cursul acestei seri se va relua furnizarea agentului termic pentru încălzire, fără blocurile situate pe străzile Ciheiului şi Nufărului;
– PT 850 (zona Ceyrat) – termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este 25 octombrie 2021;
– PT 855, 809 (Mihai Viteazul, Ulmului, Garoafei, Cezar Bolliac, Titu Maiorescu, Colonel Buzoianu, Piața 1 Decembrie, Traian Moșoiu) – în cursul zilei de joi, 14.10.2021, se va relua furnizarea agentului termic pentru încălzire;
– PT 887 (Piața Cetății) – în cursul acestei seri se va relua furnizarea agentului termic pentru încălzire;
– PT 418 (Roman Ciorogariu) – în cursul zilei de joi, 14.10.2021, se va relua furnizarea agentului termic pentru încălzire.