Primăria Oradea va da startul unei campanii gratuite de microcipare a câinilor cu stăpân Reviewed by CD on . De luni, 2 octombrie, Primăria Oradea dă startul unei ample campanii de microcipare a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau a metișilor acestora, afl De luni, 2 octombrie, Primăria Oradea dă startul unei ample campanii de microcipare a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau a metișilor acestora, afl Rating: 0
Ești aici: Acasă » Eveniment»Primăria Oradea va da startul unei campanii gratuite de microcipare a câinilor cu stăpân

Primăria Oradea va da startul unei campanii gratuite de microcipare a câinilor cu stăpân

Primăria Oradea va da startul unei campanii gratuite de microcipare a câinilor cu stăpân

De luni, 2 octombrie, Primăria Oradea dă startul unei ample campanii de microcipare a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau a metișilor acestora, aflați pe raza municipiului. Municipalitatea va suporta costurile legate de această acțiune, din bugetul local, ceea ce înseamnă că fiecare deținător sau proprietar poate să-și microcipeze gratuit patrupedul. Programul se va derula atât în cabinetele veterinare cu care administrația publică locală a încheiat contracte, două la număr, cât și pe teren, în locații prestabilite și anunțate din timp.

„După cum știți la finalul lunii iunie, prin hotărâre de Consiliu Local, s-a aprobat programul de microcipare și sterilizare a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau metișilor aflați pe raza municipiului, program care este subvenționat integral din bugetul local. După finalizarea campaniei, care se va întinde pe maximum un an, proprietarii de câini vor mai avea la dispoziție 2 – 3 luni pentru a-și microcipa pe cost propriu animalele. După această perioadă, se va pune în aplicare legislația în vigoare”, a spus Adina Popa, director adjunct în cadrul Direcției Tehnice.

Legislația prevede obligativitatea microcipării animalului de companie, în caz contrar proprietarul fiind pasibil de sancțiune, conform legii.

„Atâta timp cât Primăria Oradea a avut bunăvoința să pună la dispoziția populației, a proprietarilor și deținătorilor de animale această subvenție, nu este normal să nu profităm de ea. Avem OUG 155 din 2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân, care spune la art. 8, alin 1, că este obligatorie această microcipare, obligație care le revine proprietarilor și deținătorilor. Nerespectarea acestei obligații duce la aplicarea art 14, alin.1, litera b, adică a sancțiunii care nu este deloc mică, între 5.000 și 10.000 de lei. Prin urmare, dacă atâta bunăvoință nu avem ca proprietari să ne microcipăm câinele, înseamnă că nu ținem la acel animal”, a explicat comisarul-șef Nicoleta Alb, coordonatoarea Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Bihor.

Prin acest program, administrația locală dorește să-i responsabilizeze pe orădeni, să prevină abandonul, dar și pierderea sau rătăcirea patrupedelor și, bineînțeles, facilitarea recuperării câinilor pierduți sau chiar furați.

Administrația publică locală a încheiat contracte cu cabinetul de circumscripție veterinară a dr. Sandor Benyovszki (str. Molidului 58, Oradea) și cu SC Premiere Vet Health SRL (str. William Shakespeare nr. 11B, Oradea), dr. Daiana Nășcan, care vor efectua microciparea câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau a metișilor acestora.

„Programul se va derula în două etape: în prima etapă, care va începe luni, 2 octombrie și se va întinde pe un an de zile, se va realiza microciparea câinilor, iar în cea de-a doua sterilizarea acestora. Prin această acțiune dorim să ne alăturăm programului desfășurat de Consiliul Județean, știind că mulți dintre câinii fără stăpân migrează pe un teritoriu foarte mare. În urma discuțiilor pe care le-am purtat cu medicii veterinari, a rezultat că în Oradea există 10.000 de câini de rasă comună sau metiși, din care 70% sunt microcipați. Prin urmare au rămas cca 3000 de câini care trebuie microcipați. În baza contractelor încheiate cu cei doi medici, fiecăruia îi revin 1500 de câini, acțiunea de microcipare desfășurându-se atât pe malul stâng al Crișului Repede, cât și pe malul drept”, a explicat Mircea Stejeran, șef birou în cadrul Direcției Tehnice.

„Noi mizăm pe faptul că orădenii vor înțelege acest demers și vor da dovadă de responsabilita

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus