Frecușuri în PNL
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, nu mai are șanse să redevină președintele PNL la următorul Congres, și are sarcină de la PSD să facă un partiduleț, așa încât să fure din voturile PNL. O spune senatorul PNL Cristian Bodea de Bihor care este și membru al Delegației Permanente Naționale, și totodată membru al Biroului Permanent Teritorial PNL Bihor.
Întrebat dacă prin revenirea în partid a lui Tăriceanu, acesta mai poate fi președintele formațiunii, Cristian Bodea a fost categoric. ”Niciodată, e mort pt PNL! A încercat să ne vândă la PSD și nu va fi iertat. Poate reveni ca membru simplu, dar nimeni nu îl va mai vota la vreo funcție. Oricum, nu va reveni! Are sarcina de la PSD să facă un partiduleț care să ne fure din voturi”
Reprezentantul PNL a mai spus că Tăriceanu va lua cu el mai bine de 10 parlamentari în noul său „partiduleț” pe care-l va face, dar că nu vor pleca decât cei frustrați și cei nemulțumiți. ”Păi, va lua cu el vreo 10-15 parlamentari. Nemulțumiții și frustrații care se vor șefi în locul celor din județele lor..” Invitat să răspundă dacă se încearcă de către PSD măzilirea PNL, senatorul PNL de Bihor Cristian Bodea, a conchis ”Normal! Că își dorește eliminarea competiției. Nu pot să ne elimine de tot, dar ne pot fărâmița. Dacă mențin dreapta împrăștiată în partide de 5-10%, ei vor rămâne mereu la putere!..” Întrebat și dacă din acest motiv au cooptat și PP-DD-ul acum la guvernare, Bodea a declarat că ”Ponta e blocat la vreo 40% în sondaje și nu mai poate crește cu voturile PSD, atâta au ei și gata. De aceea are nevoie să mai ia aliați care să îi aducă în plus până la 50% la prezidențiale.”
Andreea POCOL