Doi tineri care au tâlhărit o octogenară din Holod, reținuți de polițiști și arestați de magistrați Reviewed by CD on . Miercuri, 20 iunie a.c., în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii Secției nr.2 de Poliției Rurală Beiuș au identificat și cercetat doi tine Miercuri, 20 iunie a.c., în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii Secției nr.2 de Poliției Rurală Beiuș au identificat și cercetat doi tine Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Doi tineri care au tâlhărit o octogenară din Holod, reținuți de polițiști și arestați de magistrați

Doi tineri care au tâlhărit o octogenară din Holod, reținuți de polițiști și arestați de magistrați

Doi tineri care au tâlhărit o octogenară din Holod, reținuți de polițiști și arestați de magistrați

Miercuri, 20 iunie a.c., în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii Secției nr.2 de Poliției Rurală Beiuș au identificat și cercetat doi tineri de 22 și 20 de ani, ambii din comuna Holod, județul Bihor, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv complicitate la tâlhărie calificată.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii beiușeni îl bănuiesc pe tânărul de 22 de ani că în cursul aceleiași nopți, în jurul orei 01.30, având fața acoperită, ar fi pătruns prin escaladarea gardului în locuința unei femei de 87 de ani, din comuna Holod, ar fi amenințat-o și ar fi îmbrâncit-o pentru a pătrunde în locuință, de unde, dintr-un sertar, ar fi sustras 60 lei. De asemenea, tânărul de 20 de ani este bănuit că l-ar fi însoțit pe acesta, l-ar fi ajutat să intre în locuință și ar fi asigurat paza locului faptei, pentru a-și asigura scăparea. Cei doi au fost identificați și depistați de polițiști la scurt timp de la primirea sesizării, tot miercuri, 20 iunie a.c., în jurul orei 14.00.

Prejudiciul a fost recuperat de polițiști de la cei doi tineri.

În urma continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Secției nr.2 de Poliției Rurală Beiuș au luat măsura reținerii față de cele două persoane pe o perioadă de 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Joi, 21 iunie a.c., aceștia au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Beiuș cu propunere de arestare preventivă a celor doi, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv complicitate la tâlhărie calificată. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Beiuș a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celor doi tineri mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii Secției nr.2 de Poliției Rurală Beiuș din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus