Din categoria “Nu știu ce-a făcut bunicuța” Reviewed by CD on . EDITORIAL - Răzvan ŞTEFAN Ponta se ia după Firea: în loc de Băsescu, îl atacă pe Iliescu! "Cred că trebuie să modificăm legea şi cred că foştii şefi ai statului EDITORIAL - Răzvan ŞTEFAN Ponta se ia după Firea: în loc de Băsescu, îl atacă pe Iliescu! "Cred că trebuie să modificăm legea şi cred că foştii şefi ai statului Rating: 0
Ești aici: Acasă » Editorial»Din categoria “Nu știu ce-a făcut bunicuța”

Din categoria “Nu știu ce-a făcut bunicuța”

Din categoria “Nu știu ce-a făcut bunicuța”

EDITORIAL – Răzvan ŞTEFAN

Ponta se ia după Firea: în loc de Băsescu, îl atacă pe Iliescu!

„Cred că trebuie să modificăm legea şi cred că foştii şefi ai statului care au locuinţă nu mai pot beneficia de încă o locuinţă. Sigur, dacă nu au, nu o să stea la hotel, sau în chirie. Ştiu că domnul Băsescu şi-a acordat el însuşi o locuinţă, când era primar. Din câte ştiu eu, nu şi-a vândut-o. Poate nu mai trebuie să plătim din bani publici. Eu sunt premier de doi ani şi jumătate şi stau acasă, nu în case RAAPPS. Cred că şi domnul Băsescu, dacă ţine la binele public, poate să stea la dânsul acasă”, a explicat Ponta.
La fel ca și purtătoarea sa de cuvânt care a vrut să se ia de casele lui Iohannis și a nimerit în copiii lipsă ai lui Ion Iliescu, la fel și Victor Ponta. Încercând să re-dezgroape povestea cu imobilul “de pe Mihăileanu”, își dă cu stângu-n dreptul ca jurist, dar îi dă și una peste cap bunicului său spiritual, Ion. “Domnul Iliescu şi domnul Constantinescu, din câte ştiu eu, stau în condiţii decente”, a mai spus candidatul la președinție, doctorand în drept. Unu la mână, eu nu “am dreptul”, dar știu că unde-i lege, nu-i tocmeală, iar prin această abordare, primul ministru arată clar care este poziția lui față de normă: aceeași ca și în cazul imnului de stat. Dacă nu putem schimba imnul, scoatem versul cu Traian. Spun asta pentrucă, în aceeași declarație despre legea caselor foștilor președinți, candidatul Ponta zice: „Eu cred că ar trebui să modificăm legea”…
Eminent jurist, strălucită optică democratică!
Doar că doctorul a dat diagnosticul fără niciun consult…
Dacă s-ar fi interesat, ar fi aflat că Ion Iliescu stă în vila(nu casa!) din Primăverii, nu în urma vreunei legi, ci în urma ultimei hotărâri de guvern dată de nea Nicu Văcăroiu, în noiembrie 1996, în pragul alegerilor care anunțau apusul iliescian. Gestul fostului prim-ministru Văcăroiu a iscat la momentul respectiv o controversă adâncă între două tabere. Una susținea că e natural ca lui Ion Iliescu, tătuc al “noii Românii” să i se dea o locuință(“vilă” se chema pe atunci). Tabăra adversă susținea că nu e normal să se dea, pe șest, o reglementare pentru un singur om, ci să se dea o lege care să acționeze general, așa cum îi stă bine oricărei legi. În anii următori a apărut și legea, iar Ion Iliescu s-a conformat, așa cum îl știe toată lumea, corect, legii. De fapt, așa cum v-am spus, el era, primul în respectarea legii, care a apărut după ce lui i se aplicase deja… Dar, să revenim.
O altă ispravă imobiliară a premierului, mai puțin vizibilă, s-a comis în primăvara acestui an: ”Mircea Geoană a fost numit de premierul Victor Ponta drept Înalt Reprezentant al Primului-Ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică, post inființat în cadrul Cancelariei premierului. Activitatea lui Mircea Geoană va fi onorifică și neremunerată”. Poanta lui Ponta cu Geoană care va lucra moca, m-a dat gata. Dar numai la început, până m-am prins că, de fapt, prin manevra înfințării unui post de tăiat, gratis, frunză la câini, el îl putea lăsa pe Geoană să stea în vila de protocol pe care o ocupa și perspectiva părăsirii acesteia a dat numeroși fiori publici Mihaelei, dragostea lui.
Chiria scriptică a imobilului respectiv este de 3000 de euro. Lunar! Altfel spus, Mircea Geoană lucrează moca, dar ia 3000 de euro ca să-și poată plăti chiria… Mai mult, la trei mii de euro, cred că Geoană nu stă în vreun bordei…
Inabilitatea primului ministru aflat în campanie este încă și mai mare! Nu se poate să nu știi că pomenirea de “case” rimează cu o altă familie, din aceeași… familie!(doctor în drept, PSD). Și aceasta vestită prin numărul de case…
„Ce-i pe mine , e și-n dulap ! Când mă-nbrac parcă mă mut „. Folclor!

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus