Ești aici: Acasă » Articole scrise de Redactia Bihor (Page 178)

Bihorean, urmărit general, depistat la vamă în momentul în care încerca să iasă din țară

Ieri, în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș s-a prezentat pentru efectuarea formalităților specifice trecerii frontierei cetățeanul român Ștefan D., în vârstă de 30 de ani, din județul Bihor. În momentul efectuării verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autoritățile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoar ...

Mai departe

Oradea: Dezbatere publică despre proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele locale pe anul 2017

Primăria Oradea a publicat pe site-ul instituției, în data de 31 octombrie 2016, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală şi ale prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, Proiectul de hotărâre privind stabilirea valorilor impozabile, impozitelor, taxelor şi tarifelor locale pentru anul 2017. Astfel, până la data de 12 decembrie 2016, cetă ...

Mai departe

O masă caldă pentru oamenii fără adăpost din Oradea

Având în vedere temperaturile scăzute din ultima perioadă, Administraţia Socială Comunitară Oradea, în parteneriat cu Colegiul Tehnic Transilvania, vine şi în acest an în sprijinul persoanelor nevoiaşe. În cadrul acţiunii „Prânzul pe roţi pentru oamenii străzii", se va oferi, de luni până vineri, în zilele lucrătoare, pe toată perioada sezonului rece, până în 3 martie 2017, o masă caldă, constând în două fe ...

Mai departe

Avocatul Poporului: Sesizare din oficiu și anchetă la Penitenciarul Oradea cu privire la sinuciderea unui deținut

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă la Penitenciarul Oradea, în urma sinuciderii unui deținut. Sesizarea din oficiu și ancheta vizează posibila încălcare a art. 22 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. Cotidianul Bihoreanul a publicat, în 20 noiembrie 2016, un articol intitulat ,,Arestat preventiv pentru omor, un tânăr de 28 de a ...

Mai departe

11 incendii provocate de coşurile de fum, produse în Bihor în doar 5 zile

În interval de cinci zile (02.12 – 06.12.2016), în judeţul Bihor s-au produs 11 incendii provocate, cel mai probabil, de coşurile de fum necurăţate, defecte, amplasate ori neprotejate corespunzător faţă de materialele combustibile. Marţi, 06 decembrie 2016, echipajele Gărzii de Pompieri 1 Mai au acţionat pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unei locuinţe din localitatea ...

Mai departe

Doi cetățeni din Republica Moldova, depistați când încercau să treacă frontiera în Ungaria

Polițiștii de frontieră bihoreni au depistat doi cetățeni moldoveni care au încercat să treacă ilegal frontiera româno-ungară, cu intenția de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. În data de 05.12.2016, în jurul orei 06.00, o patrulă formată din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, județul Bihor, pe timpul executării unei misiuni specifice, a depistat două persoane ...

Mai departe

Bihor: Program de măsuri pentru prevenirea apariţiei şi difuzării Gripei Aviare

Azi, s-a transmis către toate primăriile din judeţul Bihor, programul de măsuri pentru prevenirea apariţiei şi difuzării Gripei Aviare întocmit de către DSVSA Bihor, sub coordonarea dl. Claudiu Adrian Pop, prefectul judeţului Bihor, in calitate de președinte al Unității Locale de Decizie pentru Combaterea Bolilor la Animale din județul Bihor. Această stare de alertă se instituie datorită apariţiei şi evoluţ ...

Mai departe

Lucrările la calea de rulare pe DN 76 (Ștei – Vârful Dealului Bitiilor), aproape gata

Lucrările la calea de rulare pe DN 76 (Ștei - Vârful Dealului Bitiilor), în lungime de aproximativ 30 km, se finalizează mâine. Tot de mâine se poate circula, pe această porțiune, fără semafoarele de restricție. "Am dorit să facem un raport de activitate să vedem stadiul - unde suntem față de cel unde ne-am angajat. A fost un lucru de echipă la care toți au contribuit și este un succes care poate fi luat dr ...

Mai departe

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” Bihor scoate la concurs 26 de posturi vacante!

Începând de luni, 05 decembrie 2016, ora 09.00, persoanele care doresc să se alăture efectivului de pompieri militari al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor pot depune cererile de înscriere pentru concursurile organizate în vederea ocupării, prin încadrare directă din sursă externă, a 26 de posturi. În data de 29 noiembrie 2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “C ...

Mai departe

Oradea a sărbătorit azi 98 de ani de la Marea Unire

Orădenii, alături de ceilalți cetățeni ai României, au sărbătorit azi 98 de ani de la Marea Unire. 1 Decembrie 1918 a fost un moment decisiv în istoria țării noastre, când, prin hotărârea Marii Adunări Naţionale întrunită la Alba Iulia, se înfăptuia statul naţional unitar român. Festivităţile dedicate Zilei de 1 Decembrie au început în această dimineață la ora 11:00, la Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 ...

Mai departe

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus