Hainele uzate pot fi depuse la cele două centre de colectare selectivă din Oradea
RER Vest și Asociația Filantropia Oradea colectează în două containere speciale, amplasate la centrele de colectare separată a deșeurilor de pe străzile Thurzo Sandor și Uzinelor, haine uzate sau distruse. Cele în stare bune vor fi reintroduse în circuitul economic sau donate celor care au nevoie de ele.
RER Vest colectează deja îmbrăcăminte și încălțăminte uzate în cele două centre de colectare a deșeurilor, însă aceste obiecte erau considerate deșeuri și aveau ca destinație exclusivă depozitul ecologic. Pentru a diminua cantitatea de deșeuri pe care o depunem ca oraș și pentru a susține economia circulară, a fost contactată una dintre cele mai active organizații locale non-guvernamentale și singura din Oradea care se ocupă de colectarea și sortarea acestor tipuri de obiecte.
Asociația Filantropia Oradea strânge de peste 10 ani haine și pantofi uzați, pentru a putea sorta și apoi reintroduce în circuitul economic, distribuindu-le pe cele într-o stare bună unor persoane și familii care au nevoie de ele.
Astfel, facem un apel către orădenii care, poate odată cu curățenia de primăvară scot din dulapuri hainele nefolosite sau distruse și vor să facă o faptă bună, să le depună în containerele puse la dispoziție atât în punctul din strada Thurzo Sandor, cât și pe Uzinelor.
În cele două containere, se pot depozita haine pentru adulți și copii, încălțăminte, precum și marochinărie. Produsele donate pot fi uzate sau chiar distruse, dar și bune de refolosit, acestea din urmă fiind sortate și donate celor aflați în nevoie. Le recomandăm orădenilor să pună în saci produsele, separând hainele distruse de cele care pot fi refolosite. Sacii trebuie să fie de maximum 60 de litri, ca să intre prin fanta containerului. Cei care doresc pot chiar scrie pe sacii cu haine dacă acestea sunt distruse sau se pot refolosi.