Doi ucrainieni, bănuiți de repetate furturi din autoturisme, prin folosirea de chei mincinoase, reținuți de polițiștii orădeni și arestați de magistrați
Sâmbătă, 14 septembrie a.c., polițiștii Biroului Furturi din Autovehicule din cadrul Poliției Municipiului Oradea au identificat și cercetat doi bărbați de 53 și 54 de ani, ambii din Ucraina, bănuiți de comitere infracțiunilor de furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe bărbatul de 53 de ani, că, la 27 august a.c., în intervalul orar 10.45 – 11.45, după o înțelegere prealabilă cu celălalt bărbat, care i-ar fi asigurat paza locului comiterii faptelor respectiv, transportul la și de la locul comiterii faptelor, prin folosirea de chei mincinose, ar fi sustras un laptop din interiorul unui autoturism, parcat în parcarea unui magazin de pe Calea Ogorului din municipiul Oradea, cauzând astfel un prejudiciu de 4.000 de lei.
De asemenea, bărbatul de 53 de ani este bănuit că, tot la 27 august a.c., în intervalul orar 12.45 – 14.00, după o înțelegere prealabilă cu bărbatul de 54 de ani, care i-ar fi asigurat din nou paza locului comiterii faptelor, respectiv transportul la și de la locul comiterii faptelor, tot prin folosirea de chei mincinose, ar fi sustras 6.700 de lei din torpedoul unei autotoutilitare, parcată pe strada Calea Clujului din Oradea, în parcarea unui alt magazin.
În urma continuării cercetărilor și administării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului Furturi din Autovehicule din cadrul Poliției Municipiului Oradea i-au reținut pe cei doi bărbați, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Aceștia au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile.
Polițiștii Biroului Furturi din Autovehicule din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor doi bărbați și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.