Incendiu produs la o societate comercială din localitatea Lunca
Marți, în jurul orei 18.05, echipajele Stației de Pompieri Ștei au intervenit în localitatea Lunca, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la o clădire, care adăpostea centrala termică, din incinta unei societăți comerciale.
Pompierii militari au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea flăcărilor, reuşind să împiedice propagarea incendiului la o hală aflată în apropiere.
Ca urmare a producerii evenimentului, au ars aproximativ 1000 kg de rumeguș și deșeuri din lemn depozitate în interiorul clădirii şi s-a degradat o suprafață de circa 70 de metri pătrați din acoperişul acesteia.
Cercetările efectuate au indicat faptul că, incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de utilizarea unui aparat de sudură fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.