Se distribuie produse alimentare în Oradea, prin programul POAD
În vederea aplicării OUG 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea aduce la cunoştinţa cetăţenilor municipiului Oradea că, în conformitate cu Ordinul Prefectului judeţului Bihor nr. 433 din 12.12.2022, în perioada 14.12.2022 – 30.12.2022 se va efectua distribuirea pachetelor cu produse alimentare la depozitul din Oradea, str. Evreilor Deportați (fostă Sucevei) nr. 32-34.
Ridicarea ajutoarelor distribuite sub formă de pachete de alimente, se face personal, în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire a pachetului respectiv, de către destinatarii finali.
Pentru beneficiarii minori, pachetele vor fi ridicate de către părinți sau reprezentanții legali ai beneficiarilor, în baza prezentării actelor de identitate atât ale minorilor cât și a celor care ridică ajutoarele pentru aceștia.
Categorii de beneficiari:a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;c) persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (încadrate în gradul de handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate) şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.