Polițiștii bihoreni, la datorie de Revelion Reviewed by CD on . La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au fost luate măsuri suplimentare pentru menţinerea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică la La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au fost luate măsuri suplimentare pentru menţinerea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică la Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Polițiștii bihoreni, la datorie de Revelion

Polițiștii bihoreni, la datorie de Revelion

Polițiștii bihoreni, la datorie de Revelion

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au fost luate măsuri suplimentare pentru menţinerea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică la trecerea dintre ani.

Peste 900 de poliţişti vor fi la datorie în județul Bihor, pentru ca bihorenii să sărbătorească trecerea în Noul An în liniște și siguranță.

Pentru că urmează o nouă perioadă de minivacanță, la nivelul județului Bihor va fi mobilizat un dispozitiv similar celui care a acționat în perioada Crăciunului. Astfel, peste 900 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vor fi la datorie în perioada 28 decembrie a.c. – 2 ianuarie 2019, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Pentru un sfârșit de an în siguranță, zilnic, peste 100 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto vor acţiona pe raza județului Bihor pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale iar efectivele de poliție rutieră vor utiliza autospecialele dotate cu aparatură radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.

Pentru ca trecerea dintre ani să aibă loc în linişte şi siguranţă, poliţiştii bihoreni vor fi prezenţi în stradă, în zonele cu aflux mare de public sau în cele în care vor fi organizate manifestări cu prilejul Revelionului. Polițiștii bihoreni vor patrula în zonele aglomerate, pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, aplanarea stărilor conflictuale, descurajarea elementelor infractoare.

Polițiștii rutieri și de ordine publică bihoreni vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județul Bihor, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice.

De asemenea, poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, precum şi în staţii, triaje de cale ferată și aerogări.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus