Oradea: În curtea Spitalului Municipal se va construi un bloc ANL pentru medici rezidenţi
Ca urmare a demersurilor făcute de Primăria Oradea la Guvern şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, acesta, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, a aprobat finanţarea construirii unui bloc de tip ANL în curtea Spitalului Municipal. Blocul va avea 30 de unităţi locative, cu garsoniere şi apartamente.
Ministerul Dezvoltării va asigura investiţia aferentă construirii blocului pe terenul pus la dispoziţie de către municipalitate, iar Primăria Oradea va asigura costul execuţiei utilităţilor aferente construcţiei, precum şi sistematizarea amplasamentului, respectiv apă, canalizare, energie termică şi electrică, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale şi spaţii verzi.
Blocul cu 30 de unităţi locative a fost aprobat spre finanţare în cadrul Etapei I, proiectul cuprinzând în total două astfel de blocuri. Proiectul de construire de locuinţe pentru medici vine în sprijinul stabilizării populaţiei în municipiul Oradea şi evitarea migraţiei personalului de specialitate medico-sanitar bine pregătit.
,,Lucrările vor începe anul viitor, iar blocul va fi o facilitate suplimentară, care va fi pus la dispoziţia sistemului sanitar şi a Facultăţii de Medicină, pentru medicii rezidenţi. Investiţia este menită să atragă la Oradea medici competenţi iar noi ne dorim ca pe o parte din ei, pe cei mai buni, să-i convingem că merită să rămână în Oradea”, a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.