Magia sărbătorilor de iarnă la Târgul de Crăciun Oradea (ediția a 2-a)
Ediția a doua a Târgulului de Crăciun Oradea își va deschide porțile în data de 30 noiembrie, în Piața Unirii, într-un decor de poveste, atent amenajat pentru a aduce magia sărbătorilor de iarnă în sufletele vizitatorilor. Orașul Oradea se aliniază, astfel, celor mai mari orașe europene, precum: Viena, Budapesta sau Praga, dar și celor românești: Sibiu, Cluj-Napoca sau București, care redau magia sărbătorilor de iarnă, pe toată durata lunii decembrie.
Târgul de Crăciun Oradea este organizat de Primăria Municipiului Oradea prin Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR), în Piața Unirii, în perioada 30 noiembrie – 31 decembrie.
DISTRACȚIE ȘI ACTIVITĂȚI
Piața Unirii va reprezenta în acest an punctul de atracție al sărbătorilor de iarnă, atât prin înfățișare cât și prin activități. Programul evenimentului va include o serie de activități și momente specifice sărbătorilor de iarnă, de la concerte de colinde, la ateliere pentru copii și căsuțe cu cadouri pentru cei dragi. Vizitatorii vor putea admira bradul de Crăciun în mijlocul celor 40 de căsuțe de lemn, la o cană de vin fiert sau la o gustare. Nu vor lipsi nici activitățile pentru cei mici, ei vor avea parte de multe surprize, pe lângă activitățile tradiționale, Atelierul Moșului, Ieslea sau Căsuța lui Moș Crăciun.
Colindătorii și ansamblurile de colindători sunt invitați să se înscrie în programul târgului pentru a încânta vizitatorii cu cântece speciale de Crăciun la adresa de email oradeaturism@gmail.com, până în data de 15 noiembrie 2016.
CADOURI ȘI SPECIALITĂȚI CULINARE
Pentru că ne dorim ca vizitatorii Târgului de Crăciun să poată să aleagă cele mai frumoase și inedite cadouri de Crăciun, săptămâna viitoare, din 24 octombrie, îi invităm pe cei mai creativi și cei mai buni producători să participe la licitația publică pentru ocuparea celor 40 de căsuțe cu cadouri. Tot în cursul săptămânii viitoare îi invităm și pe maeștrii în arta culinară tradițională a Sărbătorilor de Iarnă să participe la licitația publică pentru ocuparea celor 5 locații de food. Data licitațiilor va fi comunicată în zilele următoare.
AMENAJAREA LOCAȚIEI
Piața Unirii va fi amenajată cu luminițe, arcade, ornamente și brad de Crăciun și va primi vizitatorii într-un decor plin de magie care le va tăia respirația. Vor fi amenajate 5 zone: căsuțe cu cadouri, zonă de food, zonă de copii, zonă de distracții și scenă.