ISU Bihor: Măsuri de preîntâmpinare a situațiilor de urgență provocate de fenomene meteorologice periculoase
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în perioada 31 martie, ora 09.00 – 01 aprilie, ora 23.00, județul Bihor se află sub atenţionare meteorologică Cod Galben, fenomenele periculoase vizate fiind „intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică, răcire accentuată duminică”. Potrivit aceleiași atenționări meteorologice: „Începând din dimineața zilei de sâmbătă, 31 martie, în Banat, Crișana, Maramureș, apoi și în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 martie/1 aprilie) local și în Oltenia vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h, temporar 65…75 km/h. La munte, în special în Carpații Meridionali, la peste 1500 m altitudine, rafalele vor depăși 80…100 km/h. În aceste regiuni, din a doua parte a zilei de sâmbătă, 31 martie, ploile vor fi în extindere și în intensificare, astfel că, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp, iar în vest și nord-vest local 30…40 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. Pe parcursul zilei de sâmbătă, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an, însă duminică valorile termice vor scădea semnificativ, chiar și cu 10…12 grade. În zona montană, duminică, 1 aprilie ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar spre seară, în special în Carpații Orientali, se va depune strat nou de zăpadă”.
În scopul preîntâmpinării unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile cetățenilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” recomandă bihorenilor ca pe timpul manifestării rafalelor de vânt, căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura electrocasnică.
De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Având în vedere posibilitatea averselor cu căderi semnificative de apă, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată din Google Play Store și din App Store.