A fost finalizată licitația pentru realizarea Podului Centenarului din Oradea
Primăria Oradea a finalizat procedura de licitație pentru „Demolarea Pasarelei Plevna din beton armat peste Crișul Repede, elaborare proiect tehnic pentru execuție, obținere autorizații și execuție lucrări pentru construire pod peste Crișul Repede între str. Plevnei și str. Szigligeti Ede”.
Pentru realizarea acestei lucrări au fost depuse cinci oferte: Asocierea S.C DACIA FABER S.R.L – lider, cu S.C POD PROIECT S.R.L – ascociat; Asocierea S.C. FREYROM S.A lider – S.C PROCONS GROUP S.R.L asociat 1 – S.C AQUACONS S.R.L asociat 2 – S.C ELECTRO EXCEL GREEN CONSULTING S.R.L – asociat 3; Asocierea Implemia Baugesellschaft m.b.H – lider, avându-l ca asociat pe S.C Viaponte Rom; Asocierea S.C PRODIAL S.R.L lider- S.C DRUMEX S.R.L asociat nr. 1- METABET C.F S.A asociat nr. 2 – RITMOTEH S.R.L asociat nr. 3 – DRUMURI ORĂȘENEȘTI S.A asociat nr. 4 și Asocierea S.C TRAMECO S.A lider – S.C VEGA 93 S.R.L asociat nr.1 – S.C VIA DESIGN S.R.L asociat nr. 2.
După evaluarea ofertelor s-a stabilit câștigătorul licitației, respectiv Asocierea S.C FREYROM S.A – S.C PROCONS GROUP S.R.L – S.C AQUACONS S.R.L – S.C ELECTRO EXCEL GREEN CONSULTING S.R.L, cu o valoare ofertată de 9.641. 895,37 lei fără TVA. Termenul de contestație este de 5 zile, durata de elaborare a documentației tehnico-economice este de 2 luni, iar durata de execuție conform contractului este de 14 luni.
Primăria Oradea a anunțat încă din primăvara acestui an intenția de a construi un nou pod rutier peste Crișul Repede în locul pasarelei pietonale de la fostul Centru de Calcul, pasarelă construită în anii ’50. Consiliul Local al municipiului a aprobat denumirea de ,,Podul Centenarului”, iar municipalitatea dorește ca acesta să fie inaugurat în data de 1 Decembrie 2018, cu prilejul Centenarului Unirii.
,,Expertiza tehnică a pasarelei, întocmită în anul 2016 a constatat deficienţe grave ale suprastructurii, ceea ce justifică necesitatea construirii unui pod nou, care să satisfacă atât necesităţile circulaţiei auto, cât şi cea pietonală. Acesta va crea un culoar de circulaţie care va atrage traficul de pe podurile Sf. Ladislau şi Decebal, având şi rolul de a descongestiona traficul pe străzile adiacente și în zona centrală, fiind în concordanță cu intenția Primăriei de a reduce treptat traficul auto din Piața Unirii, acesta urmând să fie preluat de noile artere. După terminarea perioadei de contestații urmează semnarea contractului și predarea amplasamentului, iar apoi se va emite ordinul de începere a lucrărilor”, a declarat Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea.
Comentarii
Comentarii (2)