Cartele prepay doar cu…principiul

EDITORIAL – Ananei GAGNIUC

Sintagma „credit doar cu buletinul” a făcut furori o vreme. După ce realitatea a contrazis altă sintagmă trecătoare – „economia duduie” – am rămas doar cu buletinul, dar fără credit. În condițiile în care zilnic se vând cam 75.000 de SIM-uri, expresia pare a reveni în actualitate sub forma „prepay doar cu buletinul”. Asta în cazul în care va fi adoptată de către Parlament legea privind obligativitatea achiziționării cartelelor telefonice preplătite pe baza unui act de identitate; iar actualii deținători să se înregistreze cu un act de identitate în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii.

Normal, prima reacție a societății civile a fost că statul devine tot mai polițienesc, încălcând dreptul la intimitate și considerându-i pe toți cetățenii ca suspecți de potențiale infracțiuni (adică, adio prezumție de nevinovăție). Că într-o țară în care ni se spune de mici „fiți ascultători”, ascultarea (telefoanelor) a devenit sport național dăunător (și aici e ceva adevăr, căci „ascultărilor de stat” li se adaugă cele private – vezi agențiile de detectivi –, iar aparatura de ascultat e la un click distanță pentru orice doritor).

Imediat au apărut argumentele pro acest proiect de lege. Unele țin de înalte comandamente, privind securitatea națională – teroriști care folosesc cartele prepay pentru a comunica anonim despre noi atentate, ca în cazul celui de la Burgas, din Bulgaria – sau „cerințe europene”: să nu mai exportăm, prin cartele fără stăpân, „vulnerabilități în UE”. Altele țin de diminuarea/stoparea unor găinării care au făcut carieră la adăpostul numerelor fără nume de stăpân. Exemple sunt numeroase: metoda „accidentul” unei rude; premii câștigate fără să participi la vreun concurs; șansa de a lua câteva mii de euro pe o rablă de mașină de cusut – musai „Singer”; oferte de bănoase – dar iluzorii – locuri de muncă în străinătate; îndreptarea unor „erori” de încărcare a facturii la mobil, având ca rezultat „descărcarea” de minute, cu costurile aferente etc. Sau amenințări și tracasări făcute din spatele anonimatului garantat de cartelă preplătită. Când să se prindă autorul, ia-l de unde nu-i.

E ca în gluma în care, la balul unității, un tânăr ofițer invită la dans o frumoasă doamnă. Iar în discuția legată în timpul dansului, ofițerul spune despre comandant că e un dobitoc. Doamna-i spune: „Dar știți cine sunt eu? Sunt soția comandantului!”●„Dar dvs. știți cine sunt eu?” ● „Nu”. ● „Slavă Domnului” – și ofițerul se făcu nevăzut. Sau ca în cazul unui tip slobod la gură care, la telefon, îi făcea troacă de porci pe toți: de la șeful statului, la premier, politicieni, până la șeful de la serviciu. ”Mă, dar ce curaj ai” – îi spun admirativ cei de față. „N-am curaj, am cartelă, așa că nu se știe cine vorbește” – recunoscu „curajosul”. Cam așa e și cu cei care înșeală/amenință/hărțuiesc, folosindu-se de cartelele telefonice: există fapta, mijlocul de comitere (telefonul și numărul de apelare), dar autorul e… necunoscut. Și sunt convins că victimele unor astfel de situații ar vota legea cu amândouă mâinile.

Dincolo de aceste argumente punctuale, cred că problema trebuie tratată la nivel de principiu unitar. Dacă posesorii de abonament – care plătesc mai mult decât pe o cartelă prepay – trebuie să-și declare datele personale, știind că 6 luni le sunt stocate (și, la o adică, scotocite) convorbirile, de ce nu ar face-o și deținătorii de cartele preplătite? În mod normal, pentru un spor de confidențialitate (precum cel oferit de cartelă) ar trebui plătit în plus, nicidecum în minus. De fapt, această discriminare a apărut din banale rațiuni economice: la prepay, operatorii de telefonie încasează banii în avans, deci nu au dureri de cap cu recuperarea banilor, motiv pentru care nu mai au nevoie de buletinul clientului.
Ca deținător de abonament telefonic ar trebui să mă lase indiferent proiectul de lege menționat. Însă nu pot rămâne indiferent ca român care își dorește tratament egal la situații egale, reglementări clare și principii unitare – ca premise ale instalării corectitudinii în țara în care trăiesc. Așa încât disputa în jurul cartelelor doar cu buletinul se rezolvă mult mai simplu decât cred ONG-urile care își mai dau de lucru cu această temă: buletin la toți (abonați sau „carteliști”) ori la niciunul.
Ananei GAGNIUC