Principele Radu îşi va lansa la Oradea cele mai noi cărţi
Principele Radu va vizita Oradea, miercuri, 19 februarie. În cadrul vizitei regionale, Alteţa Sa Regală va participa la întrevederi cu autorităţile locale, va promova proiectul ,, Cărţile Copilăriei” în şcoli şi va lansa cele mai noi apariţii editoriale din colecţia cărţilor regale.
Publicul orădean este aşteptat miercuri de la ora 13, în foaierul Teatrului ,,Regina Maria”, pentru a participa la lansarea volumelor “Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare”, „Trei poduri peste lume” şi “Crăciunul Regal”.
Reprezentantul Casei Regale a României va avea ocazia să asculte luări de cuvânt din partea Ligiei Mirișan, director al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, a poetului Ioan Moldovan și a directorului Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu.