Salontani, campioni la fotbal-tenis şi convocaţi în lotul pentru Mondiale
Cu trei jucători de la Tengo Salonta în lot şi cu antrenorul Vasile Sorean sr. pe banca tehnică, CSM Slatina a câştigat ediţia din acest an al Campionatului Naţional de Fotbal-Tenis, apărându-şi titlul cucerit în anul 2021.
Campionii au avut un parcurs foarte bun şi în cadrul celui de al doilea turneu de play-off găzduit de Sala Sporturilor din Alexandria, acolo unde au concurat cele mai bune şase echipe la fiecare probă (simplu, dublu şi triplu) în urma clasamentelor întocmite la finalul sezonului regular.
Clasată pe primul loc al clasamentului general după primul turneu de play-off desfășurat la Mediaș, echipa din Slatina pornea cu prima șansă la cucerirea titlului național, având un avans de 9 puncte față de principala contracandidată, CS UNEFS București, formație pe care au învins-o în mod clar și la Alexandria.
În proba de simplu, CSM Slatina a contabilizat 4 victorii și o înfrângere, încheind etapa pe locul secund, nereușind, astfel, să remonteze handicapul de 1 punct avut în fața liderului UNEFS București, devenind vicecampionă naţională.
La dublu și la triplu, prestația echipei formată din Sebastian Jecu şi salontanii Darius Nagy, Alex Sorean și Vasile Sorean jr. a fost remarcabilă, câștigând toate jocurile disputate, asigurându-și astfel primul loc la etapă, dar și în clasamentul final al probelor. În urma totalizării punctajelor obținute pe probe, CSM Slatina a câștigat titlul național, devansând formațiile UNEFS București și Proactiv Târgoviște.
În clasamentul final pe probe s-a consemnat următoarea ierarhie, la simplu: 1. CS UNEFS București, 2. CSM Slatina, 3. Proactiv Târgoviște, la dublu: CSM Slatina, 2. UNEFS București, 3. Comexim Lupeni, la triplu: 1. CSM Slatina, 2. UNEFS București, 3. CSU ASE București.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de către Frederico Tavares, președintele Federaţiei Române de Fotbal-Tenis Cluburi şi Asociaţii Judeţene, care i-a felicitat pe participanţi, dar a subliniat şi faptul că doar sezonul competiţional a luat sfârşit, iar cei mai buni sportivi, seniori şi juniori, vor intra în cantonament în vederea participării la Campionatul Mondial de Fotbal-Tenis programat în perioada 29 noiembrie-5 decembrie în Alanya (Turcia). Un lot mai restrâns va participa şi la Cupa Mondială organizată la Copenhaga pe data de 20 noiembrie.
Vasile Sorean sr., președinte CS Tengo Salonta: „Suntem mândrii că am câştigat titlul naţional pentru al doilea an consecutiv, în condiţiile în care, nivelul de joc a fost mai bun decât în sezonul precedent. Anul aceste am întâlnit adversari valoroşi, pe care i-am învins, iar acest lucru amplifică valoarea succesului. A fost un sezon greu şi obositor, mai ales dacă privim timpul pierdut pe drumurile patriei şi kilometrii parcurşi pentru a participa la etape şi turneele de play-off. Dacă trofeul de la seniori va rămâne în vitrina echipei din Slatina, la senioare și la juniori, Tengo Salonta se mândrește cu medaliile câștigate (bronz la senioare și argint la juniori 1) în cadrul Campionatului Național. Sperăm ca anul viitor să putem ținti obiective mai mărețe, mizând și pe sprijinul Primăriei și Consiliulului Local, care au pârghii legale pentru a susține activitatea cluburilor sportive din Salonta, mai ales că succesele interne și internaționale obținute, aduc beneficii de imagine atât orașului, cât și comunității locale”.
Convocaţi la lotul naţional
Cei trei jucători salontani de la echipa campionă au fost convocaţi la stagiul de pregătire al lotului naţional programat la Izvorani. Alţi cinci juniori legitimaţi la Tengo Salonta, Halász Dániel, Suciu David, Marc Bence, Lăzău Norbert şi Kádár Imre se vor pregăti cu reprezentativa de juniori, iar Andreea Neag va face parte din lotul de senioare care va intra în lupta pentru medalii la Mondialele din Turcia.
Toate meciurile de la etapa finala au fost transmise in direct si pot fi revazute pe internet.