Cel mai mare festival de Esports din România are loc în noua sală polivalentă din Oradea
Cele mai bune 16 echipe europene de Counter-Strike CS:GO au ajuns la Oradea pentru a-și revendica titlul de campioană europeană și locul în cadrul Campionatului Mondial din Bali (Asia). Acestea sunt împărțite în 4 grupe, iar câștigătoarea fiecărei grupe va ajunge mai apoi în semifinale, urmând ca pe 10 iulie să fie anunțată marea câștigătoare.
Programul campionatului Euro CS:GO este următorul:
6 iulie- grupa A – România, Muntenegru, Norvegia și Israel + grupa B – Suedia, Croația, Macedonia de Nord și Luxemburg;
7 iulie- grupa C – Cehia, Spania, Belgia și Slovacia + grupa D – Serbia, Ucraina, Germania și Austria;
8 iulie- Playoff;
9 iulie- semifinale de la orele 15:00 și 20:00;
10 iulie- finala Euro CS:GO 2022, ora 20:00.
Reprezentanta României, echipa OneTapGaming, se va lupta astăzi în grupe cu echipele din Muntenegru, Norvegia și Israel. Competiția Euro CS:GO face parte alături de alte competiții din Digital Crusade 2022, primul festival dedicat Esports-ului din România.
Prize pool-ul campionatului de CS:GO se ridică la 25.000 dolari. Câștigătoarea Euro CS:GO 2022 va ajunge la finalul anului la Campionatul Mondial din Bali (Asia). Echipa OneTapGaming, reprezentanta României de anul acesta, a ocupat în 2021 locul 2 la Campionatul Mondial din Israel.
Digital Crusade 2022 – 5 competiții de Esports în 5 zile de festival
Alături de Campionatul European de CS:GO, între 6 și 10 iulie vor mai avea loc alte patru competiții: Crusaders Crown, Esports Corporate, Girl Gamer European Championship și încă un turneu surpriză. Prize pool-ul total al acestor competiții se ridică la peste 50.000 de dolari.