Guvernul Cioloș – o dorință sinceră și realistă a lui Iohannis sau doar o ”glumă” proastă?
EDITORIAL – Peter-Vasile CZOMPA
Mai interesează pe cineva toate astea? Probabil doar pe cei în cauză și pe susținătorii lor înfocați – așa scriam în urmă cu șase zile, pe facebook, la începutul unui text pe tema surprinzătoarei decizii a Președintelui, respectiv în privința negocierilor pentru următorul guvern…
Sigur că întrebarea mea fusese oarecum ”provocatoare”, dar bine-intenționată, credeți-mă; iar răspunsurile n-au întârziat să apară: da, ”pe mine”, ”pe noi”, da, adică îi interesează pe mulți dintre cei care chiar știu cât de gravă e situația în care se află România! Deci pe noi toți ne interesează, da, pe noi, oamenii de rând, însă nicidecum nu mă refer aici la clasa politică, mă rog, la aproape toți politicienii, totuși nu pot și nu vreau să generalizez, n-ar fi deloc corect.
Dar iată exact ce-am scris acum șase zile (sic!), fiindcă de-atunci lucrurile s-au mai schimbat, mai mult ori mai puțin, în mai bine sau în mai rău (depinde din ce parte a baricadei politico-economico-sociale sunt privite lucrurile, respectiv desfășurarea negocierilor / ostilităților), plus pentru că sinceritatea și corectitudinea mă obligă să procedez astfel, nu-mi pot permite aici să modific nimic din textul pe care l-am postat pe facebook în 12 octombrie 2021, așadar:
Mare greșeală au făcut Cioloș și useriștii lui, o foarte mare greșeală politică, zic eu, care o să-i coste foarte scump. Am fost tentat inițial să spun că e chiar o gafă imensă… dar nu, hai, rămân la sintagma greșeală politică (ca să nu spună useriștii că-i consider complet naivi și/sau că nu zâmbesc ironic, dar totuși înțelegător, atunci când îi aud că ”cineva responabil trebuia s-o facă, noi nu fugim de guvernare”, zău așa!). Fiindcă, poate în condiții mai ”normale” – dacă USR n-ar fi fost până de curând la guvernare cu PNL și UDMR, ci în opoziție -, n-ar fi fost într-atât de absurd să vrea acum un guvern taman cu liberalii și udemeriștii. Dar USR a fost parte în Guvernul Cîțu și a aruncat în aer coaliția guvernamentală (și bine a făcut!); așa că, scurt și la obiect, liberalii și udemeriștii trebuie să fie cel puțin tembeli rău să accepte acum ofertele premierului pluserist desemnat (sic!) Cioloș, iar pe de altă parte, ar fi absolut ridicol și hilar ca PSD și AUR să bată palma cu USR pentru un (im)posibil Guvern Cioloș! Ce mai, ultima variantă ar însemna sfârșitul pentru USR, mai mult ca sigur. Și nu spun doar eu asta, ci majoritatea votanților și susținătorilor USR-PLUS.
În loc de concluzie: Cioloș s-a comportat precum un hămesit politic dornic de putere și aplauze într-un moment total nepotrivit, Iohannis a profitat din plin de situație, le-a oferit useriștilor o ”grenadă fără cui” și le-a plătit cu vârf și îndesat pentru umilința la care-a fost supus, bașca va face următoarea desemnare de premier în funcție de ceea ce-ar putea urma legat de posibile alegeri anticipate… sau nu?! Pentru că, nu-i așa, va conta și ce (nu) vrea majoritatea parlamentarilor, dar și ce-și dorește arogantul Prezident-”ghinion”, care a câștigat runda asta. Apropo, de fapt din toate astea au avut de câștigat doar PSD și AUR, atât, punct.
Altfel spus, Iohannis, Cîțu & fosta coaliție guvernamentală au băgat țara într-o gravă criză economică, politică și sanitară, ei se joacă în continuare de-a pseudo-politica, deși toată țara suferă din greu, din ce în ce mai mult. Iar nemernicii tot negociază…
… pe cine mai interesează toate astea?
Asta am scris acum șase zile, iar astăzi, 18 octombrie, când scriu rândurile astea, presupun că mai toată lumea cunoaște deja lista cu miniștrii posibilului Guvern Cioloș, un guvern monocolor. De asemenea, useriștii au prezentat și-un program de guvernare… dar despre acest aspect nu cred că are rost să povestesc acum aici. Nu de alta, fiindcă oricum totul se va decide în Parlament, pe 20 octombrie 2021. Apropo, eu am scris mai sus posibilul Guvern Cioloș, dar rămân la părerea mea: practic sunt zero șanse ca acest guvern userist să obțină 234 de voturi de încredere! USR are 80 de parlamentari… și, dacă vreți, mai în glumă, mai în serios, închei recunoscând (încă) un lucru: mă întreb dacă Cioloș va obține măcar 80 de voturi. Hai, chiar glumesc, zău, doar știți toți foarte bine că în Parlamentul României e posibil orice, absolut orice!
Peter-Vasile CZOMPA