Urmărit național, condamnat pentru furt calificat, depistat și încarcerat de polițiștii din Aleșd
Vineri, 8 noiembrie a.c., la ora 22.00, în localitatea bihoreană Aleșd, agenții de siguranță publică și patrulare din cadrul Poliției orașului Aleșd au depistat un tânăr de 21 de ani, din Aleșd, urmărit național.
Judecătoria Oradea a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1 an de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Aleșd l-au încarcerat pe cel în cauză în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.