La sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea a avut loc „Târgul de Paşti”
La sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea a avut loc „Târgul de Paşti”, al doilea târg din acest an, în cadrul căruia produsele lucrate manual de către persoanele cu dizabilităţi s-au bucurat de aprecierea tuturor vizitatorilor.
Asociaţiile şi fundaţiile prezente la eveniment: Asociaţia Alsterdorf, Asociaţia SOS Autism Bihor, Asociaţia Down Oradea şi Fundaţia Diakonia au expus zeci de produse, specifice Sărbătorilor Pascale: obiecte decorative din ghips, vaze, lumânări, tablouri şi icoane, toate făurite cu multă migală şi dăruire de către tineri şi adulţi, membrii din cadrul acestor asociaţii, sub îndrumarea şi coordonarea personalului şi a voluntarilor.
Scopul acestui târg este de a susţine asociaţiile şi fundaţiile, de a evidenţia munca pe care membrii acestora o depun, prin expunerea produselor spre vânzare tuturor celor interesaţi să susţină integrarea persoanelor cu dizabilităţi.
„Ne dorim ca prin aceste evenimente, care vor deveni tradiţie pentru instituţia noastră, să promovăm o mai bună înţelegere a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi, suţinerea demnităţii şi a drepturilor acestora, precum şi eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate, târgul fiind important pentru că în acest fel se simt utili şi apreciaţi”, a precizat Arina Moş, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea.