Un tânăr bănuit că ar fi tâlhărit o septuagenară, reținut de polițiștii orădeni Reviewed by CD on . Luni, 5 iulie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au reținut, pentru 24 de ore, în Luni, 5 iulie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au reținut, pentru 24 de ore, în Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Un tânăr bănuit că ar fi tâlhărit o septuagenară, reținut de polițiștii orădeni

Un tânăr bănuit că ar fi tâlhărit o septuagenară, reținut de polițiștii orădeni

Un tânăr bănuit că ar fi tâlhărit o septuagenară, reținut de polițiștii orădeni

Luni, 5 iulie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au reținut, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, un tânăr de 22 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, la 3 iulie a.c., în jurul orei 11.40, în timp ce se afla în fața unui bloc de pe strada Aluminei din Oradea, ar fi acostat o femeie de 73 de ani, din Oradea, pe care, prin violență, ar fi deposedat-o de un portmoneu, în care avea acte, carduri și 400 de lei.

În urma agresiunii, septuagenara a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare între 3 și 4 zile de îngrijiri medicale.

Prejudiciul a fost recuperat parțial de polițiștii orădeni.

Marți, 6 iulie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea îl vor prezenta pe tânărul de 22 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul se va adresa Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus