Traficant de droguri din Bihor, prins în flagrant în timp ce comercializa 400 de pastile de ecstasy Reviewed by CD on . Un bărbat din Bihor a fost surprins în flagrant delict de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Un bărbat din Bihor a fost surprins în flagrant delict de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Traficant de droguri din Bihor, prins în flagrant în timp ce comercializa 400 de pastile de ecstasy

Traficant de droguri din Bihor, prins în flagrant în timp ce comercializa 400 de pastile de ecstasy

Traficant de droguri din Bihor, prins în flagrant în timp ce comercializa 400 de pastile de ecstasy

Un bărbat din Bihor a fost surprins în flagrant delict de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea, în timp ce comercializa 400 de pastile de ecstasy.

La data de 8 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au depistat un bărbat de 31 de ani, din județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunilor de trafic intern și internațional de droguri de mare risc.

Astfel, acesta a fost surprins în flagrant delict pe raza localității bihorene Dușești, în timp ce încerca să valorifice 400 de pastile de ecstasy, drog de mare risc. De asemenea, în urma percheziției efectuate la locuința acestuia au mai fost descoperite alte 27 de comprimate de ecstasy.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antidrog au pus în executare mandatul de aducere emis pe numele bărbatului de 31 de ani, iar acesta a fost prezentat procurorului D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Oradea, care a dispus reținerea acestuia pentru o perioada de 24 de ore.

Joi, 9 noiembrie a.c., cel în cauză a fost prezentat la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă, iar magistrații au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antidrog continuă cercetările sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, pentru documentarea întregii activități infracționale în cauză.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus