Tineri din Beiuș, cercetați pentru trafic de droguri Reviewed by CD on . Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. din Oradea, cercetează doi tineri, prinși în flagrant Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. din Oradea, cercetează doi tineri, prinși în flagrant Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Tineri din Beiuș, cercetați pentru trafic de droguri

Tineri din Beiuș, cercetați pentru trafic de droguri

Tineri din Beiuș, cercetați pentru trafic de droguri

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. din Oradea, cercetează doi tineri, prinși în flagrant delict cu peste 230 de grame de cannabis asupra lor.

La data 27 februarie 2019, pe o stradă din municipiul Beiuș, cei doi tineri, de 22 și 23 de ani, ambii din Beiuș, județul Bihor, au fost prinși de polițiștii antidrog din Oradea, în timp ce ridicau un colet cu droguri de risc (cannabis), trimis din Spania, de către o cunoștință a acestora.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul lunii septembrie 2018, cei în cauză ar mai fi preluat un colet identic, care conținea aceeași cantitate de cannabis.

Anchetatorii îi bănuiesc pe cei doi că, în perioada septembrie 2018 – ianuarie 2019, ar fi deținut drogurile în vederea consumului propriu și, totodată, ar fi oferit și altor persoane din anturajul acestora.

Întreaga cantitate de droguri a fost confiscată în vederea expertizării și efectuării cercetărilor.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea au dispus reținerea celor doi bărbați, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, ulterior dispunând, față de aceștia, măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată și deținere, în vederea consumului, de droguri de risc.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus