Patru tineri bănuiți că ar fi sustras bijuterii de 5.000 de lei, dintr-un chioșc din Băile Felix, reținuți de polițiști
Marți, 4 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Felix au fost sesizați de o femeie de 39 de ani, din municipiul Oradea, că în noaptea de 3 spre 4 ianuarie a.c., persoane necunoscute au pătruns prin efracție într-un chioșc pe care îl deține, situat în stațiunea Băile Felix și au sustras diverse bijuterii din inox, cu pietre semiprețioase, respectiv coliere, brățări, cercei și inele, cauzând un prejudiciu total în valoare de 5.000 de lei și totodată, au distrus ușa de acces într-un alt chioșc, provocând asftel un prejudiciu de 700 de lei.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Băile Felix au identificat cu operativitate persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind patru tineri de 28, 21, 18 și 17 ani, toți din comuna Sânmartin, județul Bihor.
Polițiștii din Băile Felix au recuperat de la cei patru tineri toate bunurile sustrase și le-au restituit proprietarului.
În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Felix i-au reținut pe cei patru tineri, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii Poliției Stațiunii Băile Felix din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.