Patru minori din Ineu, cercetați pentru furt
Luni, 11 februarie a.c., polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea – Postul de Poliție Ineu au fost sesizați de un orădean că, în cursul dimineții, în jurul orei 08.30, persoane necunoscute au pătruns prin escaladare în curtea locuinței pe care o deține în localitatea bihoreană Ineu și, dintr-o anexă închisă, dar neasigurată, au sustras diverse unelte și scule.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii din Ineu au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind doi minori de 16 și 13 ani, ambii din localitatea Ineu, județul Bihor.
Prejudiciul a fost recuperat integral, bunurile fiind restituite proprietarului.
Polițiștii Postului de Poliție Ineu continuă cercetările în cauză.
Tot luni, 11 februarie a.c., polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea – Postul de Poliție Ineu au identificat și cercetat patru minori localnici de 17, 16, 15, respectiv 14 ani, bănuiți de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Ineu îi bănuiesc pe aceștia că, în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie a.c., ar fi sustras dintr-o locuință din Ineu diverse unelte și aparatură electronică, provocând un prejudiciu în valoare de 1.000 lei.
Și în acest caz prejudiciul a fost recuperat de polițiști.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Ineu îi bănuiesc pe doi dintre cei patru minori, respectiv pe cei de 17 și 16 ani că, la 5 februarie a.c., ar fi sustras dintr-o altă locuință din Ineu, o coasă mecanică, în valoare de 400 de lei, prejudiciu recuperat de polițiști.
Polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea – Postul de Poliție Ineu continuă cercetările în fiecare dintre cazuri, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a persoanelor bănuite de comiterea furturilor.