Măsuri de sprijin a refugiaților ucraineni în județul Bihor
În vederea aplicării prevederilor legale în domeniul gestionării situației persoanelor refugiate în județul nostru în urma conflictului armat din Ucraina, în data de 09 martie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” a transmis celor 101 unități administrativ-teritoriale și operatorilor economici publici și privați care furnizează servicii de cazare la nivelul judeţului Bihor, precizări privind decontarea cheltuielilor de cazare pentru refugiații ucraineni.
Astfel, pentru aplicarea prevederilor actelor normative în vigoare (Ordonanța de Urgență nr. 15 din 27.02.2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații de deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina și Hotărârea Guvernului nr. 315 din 05.03.2022 pentru aprobarea valorii maxime a costurilor aferente cazării în locaţiile stabilite de comitetele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pentru cetăţenii străini sau apatrizii aflaţi în situaţii deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi care nu solicită o formă de protecţie potrivit Legii nr. 122/2006 privind azilul în România), sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în data de 09 martie a.c., unităților administrativ-teritoriale și operatorilor economici publici și privați care furnizează servicii de cazare la nivelul judeţului Bihor li s-a adus la cunoștință faptul că, pentru a beneficia de plata/decontarea serviciilor de cazare pentru refugiaţi, trebuie să se regăsească pe lista care ulterior va fi aprobată prin Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor.
Astfel, în vederea întocmirii listei mai sus amintite, atât autoritățile locale, cât și operatorii economici publici și privați menționați, trebuie să transmită situaţia locurilor de cazare disponibile pentru refugiaţii proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, la adresa de e-mail cazare.refugiati@isubh.ro,
până la data de 10.03.2022.
De asemenea, prin aceeași aceeași adresă, unitățile administrativ-teritoriale și operatorii economici publici și privați care furnizează servicii de cazare au fost înștiințați că, pentru decontarea/plata serviciilor de cazare, fiecare entitate trebuie să încheie un protocol de cooperare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor.
La nivelul județului Bihor, funcționează 24 de ore din 24, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI Bihor), dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina, în cadrul căruia sunt operaționalizate următoarele numere de telefon: 0259/412 129; 0259/467 909; 0734 223127; 0734223125; fax: 0259/434945.