Încheierea sezonului de încălzire 2021-2022 în Oradea
Având în vedere evoluția temperaturilor exterioare din ultimele zile, dar și prognoza meteo pentru perioada următoare, începând de marți, 26 aprilie 2022, se întrerupe treptat furnizarea energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordați la punctele termice pe care Termoficare Oradea îi deserveşte în municipiul Oradea și localitatea Sânmartin. Parametrii agentului termic primar, la plecarea din centrală, se vor reduce la valorile necesare doar pentru prepararea apei calde de consum.
Pentru informaţii suplimentare, angajații Termoficare Oradea stau la dispoziția consumatorilor la următoarele numere de telefon: dispeceratul de urgență TelVerde: 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile) și numărul de mobil: 0754.067.862.