Incendiu la groapa de gunoi din Oradea
În noaptea de luni spre marți, 26 iulie a.c., în jurul orei 00.05, pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un centru de reciclare deșeuri situat pe strada Matei Corvin din Oradea.
La fața locului au fost mobilizate de urgență 4 echipaje de pompieri militari, cu patru autospeciale de stingere și o autospecială de transport apă. Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă şi degajare mare de fum. Focul a fost stins după o intervenţie care a durat aproximativ o oră, pompierii acționând ulterior, pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
Au ars materiale reciclabile și deșeuri menajere pe o suprafață de aproximativ 1000 metri pătrați.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de focul deschis în spații deschise.