Încălzirea noii săli polivalente din Oradea și a zonei adiacente se va realiza cu apă geotermală
În cursul acestui an, Primăria Oradea a obținut finanțare nerambursabilă în cadrul „Programului pentru energie în România”, prin intermediul Mecanismului Financiar al SEE și Norvegia 2014-2021 pentru proiectul „Valorificarea energiei geotermale în asociere cu agent termic primar, pentru producerea agentului termic pentru încălzire și apă caldă în zona sălii polivalente”.
Obiectivul principal al proiectului constă în utilizarea energiei regenerabile din apă geotermală pentru prepararea agentului termic de încălzire și apă caldă de consum pentru consumatorii de energie termică din zona noii Sălii Polivalente, inclusiv la Sala Polivalentă precum și a noului cartier de blocuri de pe str. Ceyrat și a celor de pe str. Atelierelor.
Realizarea investiției implică realizarea unei stații geotermale în trei trepte de producere a energiei termice. Stația termică geotermală va asigura prepararea agentului termic pentru alimentarea consumatorilor, preponderent din sursă geotermală. Stația geotermală va produce energie termică din agentul termic geotermal, într-o primă treaptă cu schimbătoare de căldură. O a două treaptă este formată din pompe de căldură care va extrage și căldura reziduală din apa geotermală. Pentru vârful de sarcină, în zona temperaturilor exterioare de -15 grade Celsius se va realiza o a treia treaptă în care se va aduce un aport suplimentar de energie din rețeaua de transport a SACET. Fiecare treaptă de temperatură va fi astfel concepută și racordată în punctul termic geotermal încât să poată funcționa independent pentru a produce agentul termic secundar. Cele trei trepte de temperatură vor funcționa atât în serie cât și paralel pentru livrarea energiei la rețeaua de agent termic secundar.
Stația termică geotermală va sigura agentul termic pentru încălzire și apă caldă de consum la consumatorii din cartierul Ceyrat și sala Polivalentă, strada Atelierelor precum și str. Traian Blajovici.
În cadrul proiectului se va realiza o clădire supraterană pe terenul amenajat al viitoarei sălii polivalente pe strada Făgărașului, această stație geotermală fiind echipată cu echipamente pentru preluarea energiei termice din rețeaua geotermală și distribuirea acesteia în rețeaua primară de alimentare cu energie termică a consumatorilor.
De asemenea, se vor realiza și conducte de apă termală de 1350 metri și agent termic de 1860 m.
În cadrul ședinței Consiliului Local din data de 12 octombrie, consilierii au dat aviz favorabil pentru aprobarea contribuției proprii a municipiului Oradea în cuantum de 2.216.482,12 EUR, din care 1.958.131, 00 EUR reprezintă contribuția municipiului Oradea în categoria cheltuieli eligibile. Valoare totală a proiectului este de 3.916.482, 13 EUR.
„În perioada imediat următoare vom semna contractul de finanțare, după care vom trece la procedura de achiziție a proiectării și execuției lucrărilor. Noul sistem implementat prin acest proiect ne va ajuta să utilizăm energia regenerabilă din apă geotermală pentru a încălzi și furniza apă caldă consumatorilor din zona Sălii Polivalente (inclusiv Sala Polivalentă) – cartierului Ceyrat – strada Atelierelor”, susține primarul ales Florin Birta.