Identificat de polițiștii orădeni, după ce a acroșat o minoră și a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției
Luni, 14 octombrie a.c., la ora 15.30, pe strada Gutenberg din municipiul Oradea, un bărbat de 33 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat o minoră de 7 ani, din Oradea, care, nefiind supravegheată, s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nemarcat și fără să se asigure.
După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției, fiind identificat cu operativitate de polițiștii rutieri orădeni.
În urma accidentului rutier, minora a suferit leziuni ușoare.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.