Bihor: Etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă
Sâmbătă, 23 iunie a.c. , Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” a organizat în municipiul Marghita, faza judeţeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, competiţie la startul căreia s-au aliniat șapte echipaje din judeţul Bihor.
Scopul acestei competișii îl constituie, pe de – o parte, dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor necesare acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, iar pe de altă parte, evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a acestor servicii.
Echipele celor cinci servicii voluntare şi ale celor două servicii private pentru situaţii de urgenţă participante și-au disputat întâietatea în cadrul celor trei probe specifice de concurs: :”Ştafeta 4X100 metri”, „Pista de îndemânare şi viteză” şi „Realizarea dispozitivului de intervenţie”.
La finalul celor șase ore de concurs, rezultatele obţinute de competitori s-au concretizat în următorul clasament:
” Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ” (SVSU):
Locul I – SVSU DIOSIG
Locul II – SVSU SĂLACEA
Locul III – SVSU CURTUIȘENI
” Servicii Private pentru Situaţii de Urgenţă „(SPSU):
Locul I – SPSU OMV PETROM S.A. SUPLACU DE BARCĂU
Locul II – SPSU CARREFOUR S.A.
Echipele clasate pe primul loc în cadrul celor două categorii (SVSU DIOSIG şi SPSU OMV PETROM S.A.SUPLACU DE BARCĂU) vor participa la etapa interjudeţeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, ce se va desfăşura la Timișoara, în perioada 03 – 05 iulie a.c..