Noua Grădiniță nr. 51 din Oradea își deschide porțile la jumătatea lunii ianuarie Reviewed by CD on . Începând din 15 ianuarie, copiii din zona Calea Clujului vor avea o grădiniță nouă și modernă, după ce Primăria Oradea, prin Direcția Patrimoniu Imobiliar și Di Începând din 15 ianuarie, copiii din zona Calea Clujului vor avea o grădiniță nouă și modernă, după ce Primăria Oradea, prin Direcția Patrimoniu Imobiliar și Di Rating: 0
Ești aici: Acasă » Educație»Noua Grădiniță nr. 51 din Oradea își deschide porțile la jumătatea lunii ianuarie

Noua Grădiniță nr. 51 din Oradea își deschide porțile la jumătatea lunii ianuarie

Noua Grădiniță nr. 51 din Oradea își deschide porțile la jumătatea lunii ianuarie

Începând din 15 ianuarie, copiii din zona Calea Clujului vor avea o grădiniță nouă și modernă, după ce Primăria Oradea, prin Direcția Patrimoniu Imobiliar și Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională, a finalizat construcția realizată în apropierea Școlii Gimnaziale Ioan Slavici, în locul vechii Grădinițe nr. 51, aflată într-o stare degradată. Construcția imobilului a devenit posibilă prin Programul Operațional Regional 2014-2020, azi având loc preluarea clădirii.

Noua Grădiniță nr. 51 de pe Calea Clujului nr. 186/A va deservi copiii cu vârsta preșcolară (3-6/7ani) proveniți din familiile cu domiciliul în cartierul Tineretului, Tokay și comunele estice din Zona Metropolitană Oradea. Ea a fost construită în curtea fostei grădinițe, care nu mai oferea condiții adecvate copiilor. În urma finalizării construcțiilor, corpul vechi urmează să fie demolat în scurt timp.

Clădirea ridicată de municipalitate s-a realizat pe un teren cu suprafața de 3.310 mp, având un regim de înălțime parter și o suprafață construită de 656,61 mp, respectiv o suprafață utilă de 573.67 mp. Instituția preșcolară este formată din trei săli, cu o capacitate de 60 de locuri, dispunând și de următoarele spații: filtru-vestiar pentru copii, izolator cu grup sanitar propriu, vestiar, grupuri sanitare pentru fiecare sală de grupă, spațiu multifuncțional de joacă, bucătărie, sală de mese, spălătorie, depozite, holuri, vestiar cu grup sanitar pentru educatoare și personal administrativ, punct termic și rezervă de incendiu. Administrația locală a urmărit realizarea unui spațiu cu funcțiuni moderne și bine definite ca amplasament.

Clădirea a fost în așa fel proiectată încât să se evite aglomerarea de la orele de vârf, respectiv circulația copiilor să fie separată de cea dedicată activităților administrativ-gospodărești. Astfel, accesul auto se va realiza din str. Delfinului, iar accesul părinților și al copiilor pe o alee pietonală.  Instituția este prevăzută și cu o rampă pentru persoane cu dizabilități.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus