Visit Oradea oferă tururi ghidate gratuite turiștilor și orădenilor interesați, în perioada august-septembrie
Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) oferă în fiecare weekend, începând cu 5 august 2022, tururi ghidate gratuite tuturor turiștilor și orădenilor interesați de descoperirea muzeului în aer liber, Oradea.
Tururile ghidate se realizează în limba română și durează aproximativ 2.5 – 3 ore și au ca punct de plecare Cetatea Oradea. La cerere pot fi organizate și tururi în limba engleză. În cadrul acestor tururi, vor putea participa și tineri pasionați de turism, pentru o mai bună înțelegere a acestei profesii și pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre arhitectura și istoria clădirilor care vor fi prezentate. Tururile sunt oferite de către ghizi de turism acreditați, experimentați în tururi outdoor și indoor. Persoanele interesate nu trebuie să se înscrie, solicitările pentru tururile ghidate în limba engleză trebuie în schimb făcute prin intermediul site-ului visitoradea.com.
Orar tururi ghidate gratuite august 2022 – septembrie 2022
– Vineri, ora 18.00, punct de întâlnire și plecare Cetatea Oradea
– Sâmbătă, ora 10.00, punct de întâlnire și plecare Cetatea Oradea
– Duminică, ora 10.00, punct de întâlnire și plecare Cetatea Oradea
*în mod excepțional, dat fiind weekendul prelungit cu ocazia sărbătorii Sfânta Maria, va fi organizat un tur și în data de 15 august, luni, ora 10:00, cu plecare din Cetatea Oradea.
Participanții se vor bucura de descoperirea exteriorului Cetății Oradea, Palatul Ullmann, Parcul 1 Decembrie, Casa Darvas-La Roche (exterior), Parcul Traian cu Palatul de Justiției, Clădirea Baroului, Clădirea BNR; palatele iconice de pe strada Republicii – Apollo, Moskovits Miksa, Stern, Piața Ferdinand cu Teatrul de Stat, Casa Poynar, Casele Adorjan, Hotel Pannonia, Piața Unirii și Strada Vasile Alecsandri.
Proiectul dorește să ofere o experiență inedită atât vizitatorilor din toate colțurile țării, dar și orădenilor care nu au explorat orașul prin ochi de turist, descoperind astfel importantele monumente istorice din orașul în care locuiesc. Această inițiativă Visit Oradea este menită să aducă plus valoare experienței vizitatorilor din această perioadă, fiind un program pilot care poate fi reluat și în viitor, în funcție de numărul de participanți.
Tururile ghidate gratuite vin în întâmpinarea turiștilor ca un beneficiu în plus, față de campania de gratuități Oradea cu drag, unde fiecare turist care înnoptează minim două nopți în Oradea, se poate bucura de gratuitate la muzee, transport public 24 de ore și discount-uri la cafenele și restaurante care au ales să participe în această campanie. Informații suplimentare pot fi găsire pe site-ul visitoradea.com sau pot fi solicitate la adresa de email office@visitoradea.com sau telefonic la +4 0359 807 907.