Lucrările de pietonalizare a zonei străzii Libertății din Oradea se apropie de final
Lucrările la proiectul pe fonduri europene „Pietonalizare zona Libertății” sunt realizate în proporție de 95%, străzile Libertății, N. Grigorescu și Iosif Vulcan devenind astfel în mare parte pietonale.
Sursa de finanțare a investiției este Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectivul specific 4.1 – Mobilitate urbana – 98% și contribuţia de la bugetul local – 2%.
Lucrările începute în luna mai a anului trecut sunt realizate de asocierea formată din S.C FLODOR TRANSCOM S.R.L, PORFIDO ED ARTE CONSORZIO STABILE, urmând să fie gata până la sfârșitul acestei luni. Valoarea contractului este 10.233.420,23 lei cu TVA.
Până în prezent s-au executat montarea pavajelor din piatră porfir şi a balustradei istorice şi s-a realizat structura zidului de sprijin, deasupra căruia se va amenaja o parte placată pe care pietonii să se poată așeza. Carosabilul a fost asfaltat la două benzi pe str. Iosif Vulcan, s-a realizat racordul prevăzut pentru intrarea la viitoarea parcare, a fost amenajat sensul giratoriu în intersecția cu strada Libertăţii şi a fost finalizată semnalizarea rutieră. Rețeaua de alimentare cu apă de înaltă presiune a fost racordată la stația de hidrofor, au fost realizate rețelele de canalizare pluvială, rețeaua de termoficare şi rețeaua de iluminat public. De asemenea, au fost amenajate zonele verzi.
Parcările și carosabilul de pe strada Libertății au fost desfiinţate, strada devenind astfel pietonală, împreună cu str. Nicolae Grigorescu.
Copacii existenți au fost păstrați și integraţi în zona pietonală, iar pe partea dreaptă, în zona taluzului spre albia Crișului Repede, s-a amenajat un zid de sprijin.
În ceea ce privește strada Iosif Vulcan, și aici au fost desființate toate parcările, amenajându-se un sens giratoriu în intersecția cu strada Libertăţii, iar trotuarele de pe cele două părți au fost pavate cu piatră naturală.
De asemenea, în cadrul proiectului s-au reabilitat toate rețelele din subteran, iar iluminatul s-a realizat pe sistem LED.
În ceea ce privește lucrările care au mai rămas de efectuat, aproximativ 5%, acestea cuprind pavaje și rigole din piatră, placarea zidului de sprijin şi instalarea mobilierului urban – coșuri de gunoi și bănci de odihnă.