Administratori de firme din Oradea și Strehaia, bănuiți de evaziune fiscală. Prejudiciul este de aproape 600.000 lei
Polițiștii de investigare a criminalității economice au finalizat cercetările față de doi bărbați bănuiți că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproape 600.000 lei, prin evaziune fiscală – Prejudiciul a fost recuperat de polițiști.
Joi, 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat cercetările față de un bărbat de 54 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată și împotriva unui bărbat de 31 de ani, din localitatea Stehaia, județul Mehedinți, bănuit de comiterea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni îl bănuiesc pe orădeanul de 54 de ani că, în perioada 2012 – 2014, în calitate de administrator al unei societăți comerciale bihorene, în mod repetat, ar fi înregistrat în evidenţele contabile facturi fiscale în valoare totală de 2.066.520 lei, care atestă, în mod nereal, cheltuieli aferente unor operaţiuni de prestări servicii de la trei societăți comerciale cu sediul în județele Bihor și Dolj, societăți controlate de către bărbatul de 31 de ani, din Strehaia.
Prejudiciul total provocat astfel bugetului consolidat al statului este de 599.420 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit. Prejudiciul a fost recuperat prin instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor deținute de cei în cauză.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au finalizat cercetările și au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunerea de trimitere în judecată a celor în cauză.