Un autotren a luat foc în timp ce se deplasa pe DN1, în zona Piatra Craiului
Sâmbătă, în jurul orei 16.25, un apelant al numărului unic 112 a sesizat producerea unui incendiu la un autotren ce se deplasa pe DN1, în zona Piatra Craiului.
La fața locului au fost mobilizate trei echipaje ale Stației de Pompieri Aleșd (din care două de stingere și unul de prim ajutor) din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Huedin din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, respectiv Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bulz.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul era generalizat la nivelul întregului autovehicul, a cărui semiremorcă era încărcată cu material lemnos (o construcție de lemn dezasamblată).
Operațiunea de stingere, îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile aflate în semiremorcă, de temperatura ridicată, fumul dens și gazele toxice degajate, precum și de lipsa surselor de apă în apropiere (alimentarea autospecialelor fiind realizată în sistem navetă din localitățile Borod și Valea Iadului), a fost finalizată în jurul orei 17.40, echipajele acționând în continuare pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până la ora 21.00.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit provocat de conductori electrici defecți sau neizolați corespunzător.
Au ars capul tractor, semiremorca și circa 43.5 metri cubi de lemn și s-au degradat ferestrele și ușile aferente costrucției dezasamblate transportate.