Poliţiştii din Bihor au efectuat o percheziție în județul Sălaj
Vineri, 23 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei ai Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor împreună cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au efectuat o percheziție domiciliară la o societate comercială din județul Sălaj, pentru documentarea și probarea activității infracționale a doi bărbați, de 32 de ani, din municipiul Oradea și de 63 de ani, din localitatea Pria, județul Sălaj, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni îi bănuiesc pe bărbatul de 32 de ani, din Oradea, că, în calitate de angajat al unei societăți comerciale cu sediul în municipiul București și pe bărbatul de 63 de ani, din Pria, persoană fizică care deține spațiul comercial din Pria,percheziționat de polițiștii bihoreni, că, în perioada iunie 2020 – prezent, ar fi indus în eroare mai multe persoane fizice și juridice prin vânzarea de apă în recipienți purtând însemnele mărcii înregistrate deținută de societatea comercială bucureșteană, fără ca apa comercializată de cei doi să fie certificată în ceea ce privește calitatea prevăzută în normele societății deținătoare a mărcii, punând astfel în pericol sănătatea consumatorilor și prejudiciind atât cumpărătorii, cât și societatea deținătoare a mărcii.
Totodată, orădeanul de 32 de ani este bănuit de polițiști că, în perioada iunie 2020 – prezent, ar fi ascuns sursa impozabilă sau taxabilă prin comercializarea de apă în bidoane etichetate în mod nelegal către diverse persoane fizice și juridice, fără a declara operațiunile comerciale desfășurate către organul fiscal competent, prejudiciind astfel bugetul general consolidat al statului.
În urma percheziției domiciliare, anchetatorii au descoperit și ridicat în vederea cercetărilor 26 de bidoane de apa de 19 litri fiecare, purtând însemnele mărcii deținute de societatea comercială bucureșteană, fără sigilii și 282 de capace din plastic.De asemenea, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Bihor au ridicat o probă de apă de la furtunul de la care erau alimentate respectivele bidoane.
Prejudiciul estimat în cauză este de 50.000 de lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor două persoane.
*