Poliția Locală Oradea a suspendat activitatea unui club, până la intrarea acestuia în legalitate
În urma controalelor efectuate de către polițiștii locali din cadrul Compartimentului Control Comercial al Poliției Locale Oradea la societatea comercială SC FUN FRIENDS SRL, ce desfășoară activitate de Baruri și alte activități de servire a băututilor, Cod CAEN 5630, pe raza Municipiului Oradea, aceasta a fost sancționată prin două procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor conform O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor pe piață, pentru nedeținerea autorizației de desfăşurare a activităţii eliberată de Primăria Municipiului Oradea, conform H.C.L. nr.883/2016 Anexa 49, pentru clubul „Friends” situat pe str. Nicolae Jiga, nr. 42 (punctul de lucru al SC FUN FRIENDS SRL).
În temeiul prevederilor art. 52 Anexa nr.49 din H.C.L. nr. 883/2016, coroborate cu prevederile art.5 alin.1 și art.73, pct.1, teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 actualizată, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, și cu art. 68, alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată și actualizată, s-a dispus suspendarea pe o perioadă nedeterminată, începând cu data de 05.05.2017, până la data intrării în legalitate, a activităţii comerciale a punctului de lucru, reprezentând în natură club „Friends” situat în Mun. Oradea pe str. Nicolae Jiga, nr. 42, jud. Bihor, aparținând SC FUN FRIENDS SRL cu sediul în Sat/ Comuna Borș, nr.32, județul Bihor.
Poliţia Locală Oradea prin Compartimentul Control Comercial va continua verificarea Autorizațiilor pentru desfășurarea activității de alimentație publică și nu numai în municipiul Oradea, urmând ca în cazul în care se mai constată şi alte abateri de acest gen să se propună măsura suspendării activităţii până la obţinerea autorizaţiei.
– See more at: http://oradea.ro/stiri-oradea/poli-539-ia-locala-a-suspendat-activitatea-clubului-friends-rdquo-pana-la-intrarea-acestuia-in-legalitate#sthash.f6ZQzWcy.dpuf