Orădean depistat în trafic în timp ce transporta 50.000 de țigarete nemarcate legal, reținut de polițiști
Marți, 23 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, pe D.N.19, pe strada Trandafirilor din localitatea Biharia, județul Bihor, polițiștii Secţiei nr.3 de Poliţie Rurală Biharia împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce transporta, în portbagajul unui autoturism, cinci cutii din carton care conțineau 50.000 de țigarete netimbrate legal sau netimbrate, de diferite mărci.
Cele 50.000 de țigaretele nemarcate legal, în valoare de aproximativ 25.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice l-au reținut pe bărbatul de 30 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, orădeanul fiind bănuit de comiterea infracţiunii de “deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete (…)”.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului.