Orădean cercetat penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat, fără permis și sub influența alcoolului
Marți, 18 februarie a.c., la ora 01.05,
pe strada Crângului din municipiul Oradea, polițiștii de ordine publică
orădeni au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din municipiul
Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație
alcoolică de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma verificărilor în baza
de date, s-a constatat că orădeanul nu posedă permis de conducere pentru
nicio categorie de autovehicule.
De asemenea, polițiștii au constatat că
autoturismul condus de acesta avea numărul de înmatriculare provizoriu
expirat și avea montate plăcuțe cu un număr de înmatriculare care fusese
atribuit unui alt autoturism.
Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.