Oradea: Spectacol de stradă cu patimile lui Isus, în cadrul Târgului de Paşti Reviewed by CD on . În cadrul Târgului de Paști organizat de Primăria Oradea prin Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR), va avea loc marți, 11 aprili În cadrul Târgului de Paști organizat de Primăria Oradea prin Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR), va avea loc marți, 11 aprili Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Oradea: Spectacol de stradă cu patimile lui Isus, în cadrul Târgului de Paşti

Oradea: Spectacol de stradă cu patimile lui Isus, în cadrul Târgului de Paşti

Oradea: Spectacol de stradă cu patimile lui Isus, în cadrul Târgului de Paşti

În cadrul Târgului de Paști organizat de Primăria Oradea prin Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR), va avea loc marți, 11 aprilie 2017, spectacolul de teatru de stradă ”Via Crucis” (Drumul Crucii).

Spectacolul este realizat de peste 70 de actori, care evocă patimile Mântuitorului de pe Calea Crucii și crucificarea acestuia. Spectacolul „Drumul Crucii” va porni marţi, 11 aprilie, la ora 17:00, de pe strada Republicii (intersecţie cu Aurel Lazăr) unde la fi pusă în scenă Judecata lui Isus, iar apoi va continua pe pietonală până va ajunge în Piaţa Unirii, unde va fi recreată scena crucificării. Evenimentul va dura aproximativ o oră.

Inițiatorul acestui spectacol inedit este maestrul olar Dan Leș din Baia Mare. Acesta este cunoscut ca singurul ceramist român care lucrează după o metodă veche de mii de ani, fiind declarat ani la rând „ceramistul anului”, după ce și-a expus lucrările de artă ceramică la muzeele de etnografie și artă din toată Europa.

„În primul rând, rolul acestui spectacol este de a ne ajuta să nu uităm de sărbătorile noastre creștine. În fața acestui mare tăvălug al zilelor noastre, numit consumism, care de multe ori ne face să uităm de ceea ce este cu adevărat important, noi încercăm prin acest spectacol de teatru de stradă să aducem în prezent întâmplările biblice de acum 2000 de ani. Acest spectacol de stradă este jucat de actori de diferite religii creștine, iar mesajul pe care dorim să îl transmitem este că Isus este al tuturor!”, ne-a declarat inițiatorul acestui eveniment, maestrul olar Dan Leș, care joacă şi rolul lui Isus în spectacol.

Costumele personajelor sunt lucrate de un artist din Timișoara, iar unele sunt chiar comandate de la Roma. Spectacolul va include toate personajele biblice: Isus, Maria – mama lui Isus, cei doi tâlhari, Baraba, mironosițele, Pilat din Pont, centurionii romani. Pentru toți actorii implicați, pregătirea acestui spectacol și susținerea lui este o activitate voluntară, neremunerată.

Ca la fiecare spectacol susținut în orașele din țară, actorii vor interacționa cu publicul, din rândul căruia vor fi aleși bărbații care doresc să ducă crucea lui Isus, așa cum sunt prezentate întâmplările în textul biblic.

Spectacolul se joacă de 12 ani în toate orașele României, în Săptămâna Mare premergătoare Sărbătorii Paștelui. Spectacolul nu este pentru copiii cu vârste foarte mici, care nu înţeleg semnificaţia evenimentului. Scenele dure, care apar în spectacolul de stradă, nu pot fi scoase din contextul evenimentelor religioase care sunt transpuse în acest spectacol.

Comentează

© 2014 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus